Misterul din spatele craterelor masive din Siberia a fost în sfârșit dezvăluit

În 2014, un crater ciudat a apărut pe Peninsula Yamal din Siberia. Apariția bruscă a craterului și a materialului din jurul acestuia a sugerat că a fost produs de un fel de explozie. De atunci, oamenii de știință și localnicii au descoperit câteva alte cratere care au apărut în peisaj, notează IFL Science.

Unele dintre ele au până la 50 de metri adâncime. În timpul investigațiilor, cercetătorii au identificat niveluri neobișnuit de ridicate de metan în jurul craterelor, ceea ce sugerează că gazul cu efect de seră era eliberat de găurile gigantice. Acest lucru i-a determinat pe oamenii de știință să creadă că cantități mari de gaz prins sub permafrostul siberian este eliberat, deoarece schimbările climatice au determinat creșterea temperaturilor locale.

Cu toate acestea, a fost nevoie de investigații suplimentare pentru a afla exact cum se formează aceste găuri masive. Potrivit unui nou studiu, ipoteza topirii permafrostului nu a fost suficientă pentru a explica craterele. În schimb, autorii cred că o serie de condiții specifice create de geologia neobișnuită a regiunii și de efectele schimbărilor climatice au declanșat un proces care a dus la eliberarea metanului cu rezultate explozive.

„Există condiții foarte, foarte specifice care permit ca acest fenomen să se întâmple”, a spus Ana Morgado, inginer chimist la Universitatea din Cambridge, într-un comunicat. „Vorbim despre un spațiu geologic de nișă.”, a adăugat ea.

Noua explicație oferită de Morgado și colegii ei precizează că încălzirea suprafeței duce la o schimbare rapidă a presiunii în adâncul pământului, care în cele din urmă provoacă eliberarea puternică de gaz metan. Ei au cercetat această ipoteză evaluând dacă procesul a fost început printr-o reacție fizică sau chimică.

„Există doar două moduri prin care poți obține o explozie”, a spus Julyan Cartwright, geofizician la Consiliul Național de Cercetare din Spania. „Fie are loc o reacție chimică și ai o explozie, cum ar fi dinamita care explodează, fie pompezi o anvelopă de bicicletă până când explodează”, a spus omul de știință.

În cazul craterelor din Siberia, nu au existat dovezi de reacții chimice, ceea ce însemna că trebuie să fie fizice. Dar cum?

Analogia oferită de cercetători este una legată de o pompă și o anvelopă de bicicletă. Dacă pompezi prea mult anvelopa, în cele din urmă se va sparge. Deci, a fost doar un caz de a afla care este pompa, în situația de față. Răspunsul a fost osmoza, procesul prin care un fluid se mișcă pentru a egaliza concentrația de substanțe dizolvate în el.

Peninsula Yamal are un permafrost gros, asemănător cu argila, care funcționează de obicei ca o barieră osmotică, dar schimbările climatice au modificat acest lucru.

Stratul de permafrost, care are o grosime de 180 până la 300 de metri se află sub un strat de sol vegetal cunoscut sub numele de „stratul activ”. În timp ce stratul de permafrost rămâne constant înghețat, stratul de sol se dezgheță și îngheață odată cu anotimpurile.

În permafrost, în unele locuri ale peninsulei, există straturi speciale de apă în stare lichidă, cu salinitate ridicată, numite cryopegs. Aceste straturi rămân în stare lichidă datorită presiunii și salinității. Sub ele se află un strat de solide metan-apă cristalizate, cunoscute sub numele de hidrați de metan, care ar trebui să rămână stabil datorită temperaturilor scăzute și presiunii ridicate.

Cu toate acestea, acum, că temperaturile medii au crescut, stratul activ se topește și se extinde în partea inferioară până când ajunge la stratul de apă sărată. Deoarece nu există suficient spațiu în acest strat pentru a reține apa de topire suplimentară, presiunea începe să crească. Această presiune face să apară fisuri care se deplasează la suprafață, ceea ce are ca rezultat o scădere bruscă a presiunii la adâncime. Această schimbare bruscă a presiunii dăunează hidratului de metan de sub apa sărată, ducând la eliberarea de gaz metan și, la fel ca anvelopa de bicicletă care se umflă prea mult, produce o explozie fizică.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că procesul care duce la aceste explozii poate dura zeci de ani, ceea ce se potrivește cu creșterea încălzirii climatice începând cu anii 1980.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News