MISTERUL semnalului ''Wow!'', legat de ''o sursă extraterestră'', elucidat după 38 de ani

Astronomul american Jerry Ehman făcea o descoperire nemaiîntâlnită pe 15 august, 1977. El a detectat un semnal radio atât de puternic, încât unele voci spun că acestea ar fi fost emise de surse extraterestre. Ehman a denumit semnalul "Wow!", crezând că observase ceva cu totul şi cu totul special. Telescopul a receptat semnalul pentru numai 72 de secunde.

Astronomul american Antonio Paris este de părere că descoperirea făcută de Ehman nu este de origine extraterestră, ci ar indica, mai degrabă, existenţa unor comete. Este vorba de 266P/Christensen şi P/2008 Y2 (Gibbs), două comete detectate de radio-telescopul Big Ear, aparţinând Universităţii de Stat din Ohio, SUA, potrivit sciencealert.com preluat de descoperă.ro.

Universul este brăzdat în mod constant de unde radio, însă doar cele mai puternice semnale emise de acestea sunt detectate de telescoapele aflate pe Terra sau orbitând în apropierea ei. În 1977, telescopul Big Ear a înregistrat un astfel de semnal, care, fiind atât de puternic, l-a făcut pe Ehman să creadă că identificase un fenomen excepţional.

Astronomii au propus două valori, corespunzând frecvenţei semnalului: 1,420.356 MHz, respectiv 1,420.4556 MHz. Cea mai precisă dintre acestea ar fi cea de 1,420 MHz, corespunzând lungimii de undă de 21 de centimetri, caracteristică benzii de hidrogen.

[citeste si]

"Cei care încearcă să demonstreze existenţa organismelor extraterestre sunt de părere că aceste unde reprezintă dovada clară a ceea ce căutau, deoarece ele au fost observate pe frecvenţele benzii de hidrogen, cel mai întâlnit element chimic din Univers", a declarat Antonio Paris. Astfel de frecvenţe, spun astronomii, poate penetra cu uşurinţă atmosfera Terrei, transmiţând un semnal foarte puternic către telescoapele aflate la sol.

Un semnal cum este "Wow!" nu a mai fost identificat de atunci. Antonio Paris rămâne fermă: semnalul a fost produs de nori de hidrogen, identificaţi pe traseul cometelor 266P/Christensen şi P/2008 Y2 (Gibbs). Drept urmare, astronomul american propune analizarea semnalului emis de cele două comete, în momentul în care ele vor parcurge acelaşi traseu, pe 7 ianuarie 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel