Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Mit distrus despre cancer. Dr. Michael Schenker: Să ai în față un astfel de pacient era o utopie. Astăzi e realitate / video

Conf. Univ. Dr. Michael Schenker, președintele Comisiei Oncologice din Ministerul Sănătății, a vorbit despre progresele făcute în ultimii ani în tratarea cancerului.

Alegeri prezidentiale 2024

„S-a promis că Planul Național de Combatere a Cancerului va trece foarte rapid prin cele două camere ale Parlamentului, astfel încât vom avea foarte repede acest document transpus în forma unei legi. Este extrem de important că s-a plecat la drum cu un astfel de proiect. Am simțit lipsa acestui plan care să facă ordine în sistemul în care lucrăm. Acum există un punct de plecare, care este foarte bine structurat în acest moment, în opinia mea. Bineînțeles că există posibilitatea să adăugăm numeroase lucruri care poate nu au fost luate în considerare în acest moment”, a spus Michael Schenker, președintele Comisiei Oncologice din Ministerul Sănătății. 

„Există multe cazuri de pacienți care ni se adresează într-un stadiu avansat (n.r. de cancer), când posibilitatea de vindecare este limitată sau chiar absentă. Putem aduce îmbunătățiri la această vulnerabilitate printr-o informare mult mai bună în ritmul societății, în ceea ce privește progresele care s-au făcut până în ziua de azi.

Mai ales oamenii din mediul rural nu cunosc progresele realizate în ultimii ani. De exemplu, nu se știe că, astăzi, sunt supraviețuitori cu cancer pulmonar metastatic, care au șase, șapte, opt ani de la momentul diagnosticului. Până la aceste progrese, acest lucru era o utopie. Să ai în față un pacient cu cancer pulmonar care avusese, în urmă șapte ani, metastaze pulmonare sau hepatice sau osoase chiar era o utopie. Astăzi este o realitate! Avem astfel de cazuri!”, a explicat Michael Schenker, precizând că și alte forme de cancer „beneficiază de progresele terapeutice din ultimii ani”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii „Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare”, eveniment organizat de DC News Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, StiriDiaspora, DefenseRomânia, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews.

Cancerul poate fi învins prin prevenție, depistare precoce și terapie inovatoare. Dezbatere DC News

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel