Celebrul măr mușcat al companiei Apple ar putea fi inspirat din sinuciderea lui Alan Turing, considerat inventatorul calculatorului și părintele informaticii.
Profesor Ion Fulga, de Universitatea de Medicină și Farmacie, ne-a povestit despre un mit care circulă pe internet cu privire la apariția logo-ului companiei Apple. În anul 1954, Alan Mathison Turing a fost găsit mort în apartamentul său. Medicii legiști au stabilit că acesta a murit otrăvit. Lângă corpul neînsufelțit a fost găsit un măr mușcat. În raportul oficial al poliției s-a scris că Turing a vrut să se sinucidă. A stropit mărul cu cianură și a mușcat. Mama sa a refuzat să creadă acest lucru, declarând că fiul ei era neglijent cu substantele chimice pe care le avea, totul fiind un accident.
Coincidență sau nu, unul dintre cele mai celebre logo-uri din lume este mărul companiei Apple.
Oficial, mărul mușcat a apărut în 1976. Steve Jobs l-a contacat pe desigenrul Rob Janoff pentru a desena un nou logo. Din cel vechi, care ilustra scena în care lui Newton îi cădea în cap un măr, a rămas doar fructul. La vremea respectivă au apărut întrebări cu privire la mușcătura din partea dreaptă. Janoff a spus atunci că a vrut să evite confuzia cu o roșie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu