Mit pâine. Oana Cuzino: E fals!

Emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?” revine din 17 februarie la Pro TV.  În sezonul 24, Oana Cuzino va aduce cele mai actuale subiecte din sănătate, frumusețe, nutriție, parenting, psihologie, dar va analiza atent și modul de trai al românilor. Oana Cuzino și colegii ei vor încerca să doboare mitul că pâinea îngrașă și vor prezenta ce efecte au anumite alimente asupra corpului omenesc.

Nu vor lipsi discuţiile despre legăturile incredibile din corpul uman, adaptare la noul mediu – schimbări climatice, obiceiuri, hrană. Din acest sezon la „Ce se întâmplă, doctore?”, tinerii şi adolescenţii vor găsi răspunsuri la întrebări legate de sexualitatea lor, de viaţa intimă, dar şi de modul în care organismul se transformă în această perioadă a vieţii. De asemenea, Oana Cuzino va vorbi, săptămânal, despre psihologia şcolarului român.

Renunțarea la glucidele din pâine poate duce la deshidratare

 
„În noul sezon ne-am propus să analizam traiul nostru de zi cu zi, al românilor, și să venim cu idei cât mai bune. Vom merge în laborator cu alimentele noastre tradiționale și vom dezbate și orice mit popular, cum ar fi, de exemplu, pâinea. Daca vrei să slăbesti, trebuie să renunți, în primul rand, la pâinea cea de toate zilele. Nimic mai fals, iar în prima ediție a emisiunii vă vom demonstra stiințific că, de fapt, din punct de vedere biochimic, doar renunțarea la glucidele din pâine pot avea ca rezultat deshidratarea și nu neapărat arderea grăsimilor. Și că tot vorbim de slăbit, în sfârșit chirurgia bariatrică destinată persoanelor obeze poate fi accesată gratuit și în unele spitale de stat. Aflăm cui îi este destinată procedura și care sunt așteptările”, a declarat Oana Cuzino.
 
Duminica aceasta, de la ora 10.00, Florin Busuioc e invitatul din prima ediție „Ce se întâmplă, doctore?”. Busu le va povesti românilor cum a reușit să treacă peste momentul de cumpănă de la sfârșitul anului 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel