Mită la FRF: Primăria Craiovei, acuzată că ar fi dat 2 milioane de euro pentru locul din Liga a II-a

Adrian Mititelu, patronul clubului FC Universitatea Craiova, prin avocatul Mircea Moise, acuză Primăria Craiovei că ar fi dat două milioane de euro mită FRF pentru locul primit în Liga a II-a de către CS "U" Craiova. Declarația a fost făcută, joi, la Judecătoria Sector 2, unde se judecă dosarul dezafilierii grupării din Bănie. 

"Inculpaţii Sandu Mircea, Dragomir Dumitru, Federaţia Română de Fotal şi Liga Profesionistă de Fotbal au depus o cerere să-şi angajeze un apărător. De asemenea, li s-a pus în vedere să-şi desemneze un mandat în ceea ce priveşte atât federaţia cât şi liga, întrucât conducătorii lor sunt inculpaţi în acest dosar şi nu pot reprezenta legal interesele federaţiei şi ligii. S-a acordat termen pe data de 10 octombrie, dată la care vom discuta şi o cerere de renunţare a municipiului Craiova, pentru că s-a dat mită Federaţiei Române de Fotbal două milioane de euro pentru a primi acel loc. Urmează ca la termenul acordat să se pună în discuţie dacă Primăria Municipiului Craiova poate renunţa la cele două milioane de euro şi cum au intrat banii în contul federaţiei, cum au ieşit aceşti bani din contul federaţiei. Vorbim de două milioane de euro, un milion de euro pentru fiecare an. Întrebaţi-o pe doamna primar, pentru că vă poate explica cum stau lucrurile cu actele transmise de doamna primar înainte de a se acorda locul, stenogramele de şedinţă ale Comitetului Executiv al FRF, care spun anumite lucruri. Eu cred că organele statului vor face lumină şi sub acest aspect", a declarat Moise.

Prejudiciul estimat de către gruparea condusă de Adrian Mititelu în urma dezafilierii se ridică la 284 de milioane de euro: "La această oră, putem vorbi de 284 de milioane de euro. Sunt foarte multe de discutat pe această temă, o vom face în faţa judecătorului".

Avocatul lui Mititelu vrea extinderea sechestrului asigurator asupra bunurilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și LPF

 Având în vedere că suma prejudiciului estimat de clubul lui Mititelu este foarte mare, apărătorul acestuia spune că este posibilă o extindere a sechestrului instituit asupra bunurilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi Ligii Profesioniste de Fotbal. "Sunt foarte multe infracţiuni de abuz în serviciu, foarte multe acte materiale. Ce interes ar fi avut? Asta o poate spune doar domnul Mircea Sandu şi poate domnul Victor Piţurcă, amicul domnului Mircea Sandu. Nu pot să spun ce legătură are, dar Piţurcă a fost martor în acest proces. Pe latură penală vom susţine condamnarea acestor persoane iar pe latură civilă recuperarea acestui prejudiciu. Cred că se poate vorbi şi de o extindere a sechestrului, pentru că bunurile au o valoare de 50 de milioane iar noi susţinem că prejudiciul produs este mult mai mare. Judecătorul va dispune. E vorba de dreptul încălcat de aceşti inculpaţi. E vorba de dreptul de proprietate, consacrat prin constituţie şi nimeni nu poate încălca proprietatea altuia, 39 de jucători ale căror drepturi federative făceau parte din patrimoniul societăţii aflate în insolvenţă, la dispoziţia lui Mircea Sandu şi a amicilor săi. Pentru că noi credem că şi acele persoane care au fost scose şi care au termen pe 18 septembrie vor fi introduse în această cauză alături de Mircea Sandu şi credem noi condamnaţi mai târziu. Sandu Mircea nu putea să facă ce a făcut dacă acele persoane, membrii Comitetului Executiv, se abţineau sau votau împreună", a mai spus Moise.

 Față de acuzele avocatului lui Mititelu, edilul Craiovei a postat pe Facebook următorul anunț: "Așa este! Geanta a fost cărată de un omuleț mic, verde și cu antenuțe în chelie..."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel