Sociologul Alferd Bulai explică de ce mitingul din 10 august, la care va participa și diaspora, nu va avea un impact foarte mare.
Cu zece zile înainte de mitingul anit-PSD, anunțat încă din luna mai, sociologul Alfred Bulai susține că numărul participanților va avea legătură cu activitatea PSD din aceste zile.
"Oamenii ăia vor veni în funcție de câți se mobilizează. Sigur că probabil, PSD-ul va avea înțelepciunea să nu facă absolut niciun gest notabil, tocmai pentru ca să nu stimuleze participarea. Pentru că oamenii ăia participă stimulați de evenimente recente. Probabil că nu se va întâmpla nimic în astea 10 zile și atunci participarea va fi importantă, dar nu uriașă. Nu cred că se întâmplă ceva spectaculos. Adică fac și ei un miting, probabil că va fi destul de mare, dar nu va fi extraordinar pentru că oamenii ăia mai fac și altceva. Depinde foarte foarte mult și de ce face PSD-ul la vârful său și Guvernul în astea zece zile. Dacă pleacă în vacanță și nu fac nimic, atunci mitingul nu are șanse să fie spectaculos. Dacă fac ceva și îi împinge diavolul din spate, atunci poate să se mărească numărul celor care participă. Dar chiar și așa, e un miting, e o zi, punct", a declarat sociologul pentru DCNews.
"A doua zi avem Cerbul de Aur"
Sociologul susține că mitigurile nu au efect prin numărul de oameni ci prin numărul de zile de stat în stradă.
"Mitingurile astea au o șansă dacă impresionază prin capacitatea de a rămâne în stradă o perioadă mare de timp. Sunt mitinguri în occident de un milion de oameni nu de o sută-două de mii și nu moare nimeni. Ori de câte ori o să ai mitinguri care durează multe zile sau săptămâni, atunci sunt efecte politice obligatorii. Dacă nu mai părăsește strada, atunci ai o problemă serioasă. Am dat exemplu din 2012 pentru că a fost vorba de câteva sute de oameni și au fost cei mai mulți 3000, deci foarte puțini, și au avut extrem de multe urmări inclusiv căderea Guvernului. De ce? Pentru că a durat mult. (n.r. La mitingul din 10 august) Nici nu contează dacă vor fi mai mulți sau mai puțini, ce strigă... Avem un spectacol de zi de vară. A doua zi avem Cerbul de Aur", a mai specificat sociologul.
"Nu e foarte creativ dacă strigi ca pe stadioane"
Sociologul susține că mesajul "M..e PSD", promovat pe rețelele de socializare, nu va deveni un laitmotiv al mitingului.
”În orice formă de miting, de protest, sunt acceptabile formulele mai dure dacă sunt puse într-o cheie de protest creativ și nu agresiv. Oamenii care participă la un asemenea miting nu sunt atât de sensibili, dar pe de altă parte nici nu trebuie să credem că va fi un mesaj general în miting pentru că vor fi mulți oameni și probabil că asemenea formule nu vor fi atât de spectaculoase, adică să fie mai mult decât prezente. Nu cred că va fi tonul în zona aceasta. Mă aștept dimpotrivă la acțiuni creative, să facă curat, să lase lună. În general, mitingurile din lumea contemporană trebuie să fie creative, ori probabil că se vor concentra pe zona aceasta. Nu e foarte creativ dacă strigi ca pe stadioane. (...) Ca să strigi M..e PSD nu e neaperat creativ, că asta poate să facă oricine. Tocmai din cauza asta nu cred că va fi laitmotiv în această dimensiune”, a explicat Alferd Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu