Miting împotriva vaccinării la Buzău

Zeci de persoane participă la Buzău la un miting împotriva vaccinării. Iată care sunt explicațiile oamenilor. 

Câteva zeci de persoane au participat sâmbătă, la Buzău, la un miting împotriva vaccinării, organizat de Fundaţia creştină Sfântul Sava şi ASCIOR (Asociaţia pentru Civilizaţi Ortodoxă) - filiala Buzău, scrie Agerpres. 

Participanţii au afişat pancarte cu mesaje precum "Nu vrem să fim sclavii dictaturii medicale", "Nu ne omorâţi copiii", "Vaccinarea este o practică fascistă".

Care sunt explicațiile oamenilor

"Nu ne opunem vaccinării, ci efectelor secundare care de fapt sunt efecte majore asupra unor oameni. Acceptăm vaccinarea, dar nu pentru oricine. 1 la sută sau 1 la mie au de suferit, iar noi suntem obligaţi să luptăm pentru ei, căci sunt copiii noştri şi pot ajunge în scaunul rulant", a susţinut Nicolae Muşat, preşedintele ASCIOR Buzău.

"Ştim că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, iar Sfântul Pavel spune că cei care nu vor avea grijă de acest templu îl va nimici Dumnezeu pe el. Deci noi avem o datorie faţă de noi, faţă de copiii noştri şi faţă de viitorul acestei ţări", a afirmat preotul Eduard Coman, prezent la manifestaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel