MITING PSD. 10.000 de oameni, în stradă. Anunțul lui Țuțuianu

Mitingul prin care social-democraţii de la Dâmboviţa îşi vor exprima susţinerea faţă de Cabinetul Grindeanu va avea loc sâmbătă şi se va desfăşura cu toate aprobările legale, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

'Mitingul nostru va avea loc sâmbătă, probabil 10,00 - 11,00, vom decide în această seară. Este un miting care se va desfăşura cu toate aprobările legale, adică am mers la Primăria Târgovişte, am cerut autorizaţie şi am informat instituţiile statului - poliţie judeţeană, locală, jandarmerie, am făcut solicitări şi la Direcţia de Sănătate Publică. Vrem să avem 10.000 de oameni, sunt colegi de-ai mei, primari, consilieri locali, viceprimari, dar şi cetăţeni care nu au nici funcţii politice, nici administrative, care mi-au cerut şi mie şi colegilor din conducerea organizaţiei judeţene să luăm o atitudine faţă de ceea se întâmplă azi în România, să organizăm un miting. Nu am avut nevoie şi nici nu am să cer vreodată, pe chestiuni de tipul ăsta, aprobări ale conducerii centrale. Fiecare organizaţie poate decide în limitele legii şi ale statutului cum se raportează la un eveniment politic', a declarat Ţuţuianu, la Palatul Parlamentului.

[citeste si]

Potrivit acestuia, mitingul va fi unul prin care se va exprima poziţia faţă de susţinerea Guvernului, a conducerii partidului, a programului de guvernare. Întrebat dacă manifestaţia va fi şi anti-Iohannis, Ţuţuianu a răspuns: 'Nu e anti, e pentru. Pentru Grindeanu, pentru Liviu Dragnea, pentru programul nostru de guvernare'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel