Mitropolitul Ardealului: Sfinţirea apei de Bobotează ne arată care a fost miracolul simţit de întreaga omenire
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, a explicat vineri, în timpul slujbei de sfinţire a apei, oficiate în Piaţa Mare din centrul municipiului Sibiu, că Boboteaza ne arată "întâi de toate care a fost miracolul cel mare pe care l-a simţit întreaga omenire", când Iisus a fost botezat de Ioan, în râul Iordan.
"Slujba aceasta de sfinţire a apei ne arată întâi de toate care a fost miracolul cel mare pe care l-a simţit întreaga omoenire. Întreg cosmosul s-a cutremurat când a văzut pe creator atingându-se de creatură, când a văzut pe fiul lui Dumnezeu întrupat venind şi intrând în apa Iordanului în chip de rob, plecându-se, umilindu-se în faţa robului său, în faţa lui Ioan şi cerând botezul. Apele s-au sfinţit, totul s-a cutremurat, Iordanul şi-a întors cursul înapoi, tocmai pentru ca întreaga făptură să-l cinstească pe cel care şi-a asumat şi sfinţirea naturii şi sfinţirea lumii căzută în păcat. Toate lucrurile acestea minunate au fost confirmate de tatăl cel ceresc", a spus ÎPS Laurenţiu Streza.
Potrivit mitropolitului Ardealului, credincioşii ar trebui să îşi păstreze curajul şi să nu cedeze în faţa încercărilor vieţii. "Iată-ne, ce binecuvântare deosebită a revărsat asupra noastră Mântuitorul Iisus Hristos, astăzi, în ziua de Bobotează. Duceţi bucuria aceasta în sufletele frăţiilor voastre! Împărtăşiţi-o cu toţi ceilalţi, toţi cei dragi! Păstraţi curajul şi forţa de a ne lupta, de a birui toate încercările ce vin asupra noastră! (...) Fiţi biruitori! Bucuraţi-vă împreună cu Hristos! Cereţi milă şi ajutor şi mulţumiţi!", a mai spus mitropolitul Ardealului.
La slujba de Bobotează oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Laurenţiu Streza au participat peste 10.000 de credincioşi în centrul municipiului Sibiu, unde ierarhii au oferit peste 10.000 de litri de apă sfinţită la final.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News