Mitropolitul Sofiei, Tihon, a declarat că zvonurile referitoare la un act criminal în legătură cu înecul mitropolitului Varnei Kiril sunt "complet absurde", iar acesta ar fi murit de frig.
Tihon, conducătorul Catedralei Aleksandr Nevski din Sofia, afirmă că a primit informaţii de la Varna potrivit cărora Kiril a murit de hipotermie, după ce a înotat într-un curent foarte rece în Marea Neagră. Corpul acestuia a fost găsit marţi pe o plajă de la periferia Trakata, lângă Varna.
Biserica Ortodoxă Bulgară a respins informaţii iniţiale potrivit cărora autorităţile ar suspecta un posibil act criminal, afirmând într-un comunicat că "informaţii de presă despre o moarte violentă nu sunt confirmate în vreun fel, în această etapă, de către Poliţia din Varna".
Biroul procurorului districtului Varna a anunţat marţi că nu există probe, până la momentul respectiv, care să indice un act criminal. Procuratura a deschis o anchetă şi a început să audieze martori, cu scopul de a stabili circumstanţele morţii lui Kiril.
Controversatul mitropolit Kiril s-a născut ca Bogomil Petrov Kovacev, pe 8 iunie 1954. El era mitropolitul Varnei şi Veliki Preslav din 1989. În noiembrie 2012, a fost ales partiarh interimar în urma morţii lui Maxim, la vârsta de 98 de ani. Kiril a deţinut acest post interimar până în februarie 2013, când a fost ales Neofit.
În 2011 şi la sfârşitul lui 2012, Kiril a provocat o controversă cu privire la sursa bogăţiei clerului bulgar, după ce a fost văzut conducând un automobil Lincoln MKZ Hybrid.
În 2012, bogatul mitropolit a fost demascat ca fost agent al Securităţii de Stat (DS), serviciul secret bulgar al fostei dictaturi comuniste bulgare (1944-1989). Mitropolitul Kiril a fost agent secret sub pseudonimele "Kovacev" şi "Vladislav".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News