Mitt Romney a câștigat scrutinul organizat în statul Washington

Alegeri prezidentiale 2024

Moderatul Mitt Romney a câştigat sâmbătă caucus-ul republican organizat în statul Washington (vestul Statelor Unite), potrivit AFP.

Posturile de televiziune CNN, ABC şi CBS l-au declarat pe Romney învingător în faţa rivalilor săi Rick Santorum şi Ron Paultimp. Șeful partidului din acest stat a afirmat că după numărarea a aproximativ jumătate din buletine, acesta a obţinut 37 la sută, în timp ce contracandidații săi au fost creditați fiecare cu câte 24 la sută din voturi.

Cu trei zile înainte de "Super Marţea" în care vor vota zece state în aceeaşi zi, oficiali din cadrul partidului republican au subliniat rata de participare crescută la acest scrutin, ceea ce confirmă faptul potrivit căruia campania pentru alegerile primare se dovedeşte mai strânsă decât se prevedea.

Statul Washington va trimite 43 de delegaţi la convenţia Partidului Republican unde va fi desemnat candidatul ce se va confrunta cu preşedintele Barack Obama.

Mitt Romney este pe primul loc în cursa pentru cei 1.144 de delegaţi necesari pentru a câştiga învestitura.

"Super Marţea", cu cei peste 400 de delegaţi ai săi, reprezintă o miză serioasă pentru candidaţi. Georgia şi cei 76 delegaţi ai săi şi Ohio, cu 76 de delegaţi, sunt deosebit de importante.

Până în prezent, cei trei rivali ai lui Romney, inclusiv fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich, se menţin aproape unul de altul dar nimeni nu s-a detaşat ca favorit pentru a-l înfrunta pe Obama.

Candidaţii se vor confrunta marţi în Ohio, Georgia, Tennessee, Virginia, Oklahoma, Massachusetts, Idaho, North Dakota, Alaska şi Vermont.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel