Corneliu Mureșan, candidat PSD la CJ Alba, a vorbit, în cadrul emisiunii ”DC Votez”, despre drumurile județene din Alba.
„Drumuri, iată autostradă până la Sibiu. S-a investit în rețeaua de drumuri din județul dumneavoastră”, a precizat jurnalistul Val Vâlcu.
„Da, județul Alba, într-adevăr, beneficiază de autostradă, beneficiază de lucrări mari de infrastructură, dar acestea sunt cunoscute locuitorilor județului Alba ca fiind lucrări aduse de către guvernările PSD. Că vorbim de autostradă, că vorbim despre reabilitarea căilor ferate aceste lucrări mari de infrastructură au fost făcute în timpul guvernărilor PSD.
Într-adevăr, în județul Alba există un mit pe care eu vreau să îl spulber. Acela că avem foarte multe drumuri județene bune. Realitatea de fapt este total diferită. Avem peste 125 de km de drumuri județene pietruite sau de pământ, zeci de km de alte drumuri în stare rea și impracticabilă. Chiar și acelea care s-au făcut cu acea asfaltare electorală, avem exemple clare în care ele după doi ani de zile, nici trei ani de zile, nu mai pot să fie drumuri în care să circuli în siguranță. Chiar am arătat și în această campanie că starea precară a multora dintre drumuri care au fost asfaltate de doi ani de zile.
Asta este o realitate și totodată, cum spuneam, un mit pe care eu aș vrea să îl spulber și cetățenii au înțeles, cetățenii din județul Alba au înțeles că este doar un mit și situația reală este cu totul alta”, a precizat Corneliu Mureșan, candidat PSD la CJ Alba.
Urmărește emisiunea completă aici:
Partidul Social Democrat - Alianta PSD-PNL CMF 41240002
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu