EXCLUSIV  Mitul despre panourile fotovoltaice, demontat de Laurențiu Neculaescu (AFM): Nu au nevoie neapărat de soare

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, demontează un mit legat de panourile fotovoltaice.

Mulți oameni au impresia că panourile fotovoltaice produc energie doar atunci când este soare, dar Laurențiu Neculaescu, președintele AFM, a demontat acest mit la DC NEWS, explicând faptul că noile modele panouri fotovoltaice au nevoie doar de lumină, așa că funcționează și atunci când afară este înnorat.

"Panourile fotovoltaice ajută și iarna. Să știți că ultimele modele de panouri fotovoltaice nu au nevoie neapărat de soare ca să funcționeze. Au nevoie de lumină", a declarat Laurențiu Neculaescu, președintele AFM.

"Lumea știe mai puțin asta - că nu trebuie să fie soare. Și dacă e înnorat, dar e lumină, ele tot produc energie. Nu la capacitate maximă, dar produc. Produc și iarna, fără dubii, la fel cum vara, la temperaturi foarte ridicate, nu mai produc, asta e partea cealaltă, dar, în orice caz, e un ajutor imens", a punctat jurnalistul Bogdan Chirieac.

Vezi mai multe în video de mai jos:

Youtube video image

Lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice 2024

Administrația Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, începând cu data de 27 septembrie 2024, ora 10:00 și până la data de 08 octombrie 2024, câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro. Totodată, unitățile de cult se vor putea înscrie în program în data de 09 octombrie 2024, ora 10:00 sau până la epuizarea bugetului.

Solicitanții se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice. Înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite și încărcarea documentelor necesare. Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicație.

Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicație sunt:

a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;

b) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat de la ANAF;

c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local;

d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație;

e) copia cărții funciare colective, dacă este cazul.

Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru un singur imobil. Pentru solicitantul persoană fizică este eligibil proiectul care se implementează la adresa menționată ca domiciliu în cartea de identitate.

Documentele pe care le încarcă solicitantul unitate de cult în aplicație sunt:

a) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat de la ANAF;

b) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local;

c) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație.

Solicitantul unitate de cult se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil. Calendarul înscrierilor, dar și ale detalii despre Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 găsești AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel