Mitul peșterii lui Platon: În lumea noastră totul este efemer, dar există ceva care durează pentru totdeauna

Să încercăm în primul rând să înțelegem conținutul acestui mit. 

Imaginează-ți o peșteră destul de întunecată, în interiorul căreia au fost ținuți sclavi încă din copilărie. Acești sclavi sunt înlănțuiți de un perete și blocați, astfel încât ochii lor să poată fi îndreptați doar spre spatele peșterii.

Peștera, însă, nu este locuită doar de acești sclavi. În spatele zidului, nevăzuți de oamenii înlănțuiți, oamenii trec adesea purtând obiecte, precum vaze și statuete, deasupra capetelor lor. Acea zonă a peșterii, de altfel, este luminată de un foc înalt.

Deoarece acești oameni și focul sunt dincolo de zidul de care sunt legați sclavii, sclavii nu le văd. Ei aud doar voci și văd umbrele acelor statui proiectate în spatele peșterii. Nemaivăzut nimic altceva în viața lor, devin convinși că vocile sunt din acele umbre, despre care ei cred că sunt lucruri reale.

Un sclav se eliberează

La un moment dat însă, unul dintre sclavi este eliberat și, înconjurând zidul, înțelege natura peșterii. Adică își dă seama că ceea ce credea a fi adevărate realități sunt doar umbre proiectate de alte obiecte care sunt la rândul lor iluminate de foc. 

Pe scurt, sclavul merge spre intrarea în peșteră și acolo el se află în și mai multă dificultate, pentru că nu a fost niciodată obișnuit cu lumina soarelui. Așa că atunci când iese afară, nici măcar nu se poate uita în jur, din cauza durerii din ochi.

Încetul cu încetul, însă, începe să se obișnuiască și, prin urmare, poate începe să vadă lucrurile în natură, nu direct, ci reflectate în bălți de apă, singurele lucruri pe care le poate vedea atâta timp cât este forțat să-și păstreze privirea în jos.

După un alt interval de timp, totuși, ochii se obișnuiesc definitiv cu acea lume și sclavul își poate ridica mai întâi ochii spre cer noaptea și apoi să-i ridice și în timpul zilei, până când în sfârșit va vedea soarele, care dă lumină tuturor.

Întoarcerea în peșteră

În acest moment, sclavul este fericit și mulțumit că a descoperit o astfel de realitate necunoscută și nebănuită. Cu toate acestea, nu vrea să păstreze această descoperire doar pentru el: gândindu-se la colegii săi prizonieri încă încuiați în peșteră, simte nevoia să se întoarcă la ei și să-i avertizeze.

Se întoarce în peșteră și se îndreaptă spre locul în care toți sunt înlănțuiți. Cu toate acestea, problema este că, trecând de la marea lumină la marea lumină slabă, el se străduiește să vadă. De fapt, ochii lui se chinuie să se obișnuiască cu lumina slabă a peșterii. Camarazii lui se îndoiesc de cuvintele lui. De fapt, povestește ce a văzut, dar ceilalți sclavi nu au încredere în unul care nici măcar nu poate vedea imaginile din fundul peșterii.

Mitul se încheie afirmând că, dacă sclavul ar persista să încerce să-și convingă prietenii, la un moment dat, aceștia s-ar plictisi și s-ar ajunge să-l omoare.

Care este sensul mitului

După cum spuneam, mitul peșterii conține cele mai importante aspecte ale filozofiei platonice în doar câteva pagini: există două lumi, una aparentă și falsă, alta ascunsă și adevărată.

În lumea noastră totul este efemer; totul se naște, trăiește și moare fără a lăsa o urmă aparentă. Dar există idei – cum ar fi ideea de dreptate, ideea de frumusețe, ideea de bine, ideea de linie dreaptă, ideea de triunghi și așa mai departe – care sunt nu schimbătoare, ci eterne, care nu variază zi de zi, ci durează pentru totdeauna.

Care sunt simbolurile acestui mit

Potrivit Cinque Cose Belle, mitul, de fapt, este plin de simboluri care nici măcar nu sunt prea greu de descifrat. 

– peștera: reprezintă lumea noastră sensibilă, cea a aparenței;
– realitatea din afara peșterii: în schimb reprezintă lumea ideilor, o lume populată de lucruri eterne și imuabile;
– sclavii înlănțuiți: suntem noi, ființele umane;
– lanțurile: pasiuni, vicii, superficialități, ignoranță, sau mai bine zis tot ceea ce ne ține legați de această lume, care nu ne lasă să ne ridicăm;
– sclavul eliberat: el este protagonistul mitului și îl reprezintă pe filosof, pentru că sarcina filosofului este tocmai aceasta, adică să-și rupă lanțurile (ale ignoranței și viciului) și să meargă spre lumina adevărului;
– umbrele pe care sclavii le văd proiectate: sunt umbra lucrurilor, cel mai elementar (și superficial, precum și înșelător) grad de cunoaștere;
– statuile care proiectează acele umbre: reprezintă lucrurile sensibile prezente în lumea noastră, imitații ale realităților superioare;
– focul din interiorul peșterii: reprezintă arcul, sau mai bine zis primele încercări făcute de filozofi de a ”ilumina” lumea noastră;
– ieșirea din peșteră: încercarea filozofului de a privi dincolo de aparențe;
– ochii orbiți de lumină: faptul că a privi adevărata realitate a lucrurilor este dificil și dureros, cel puțin la început, și că cele mai profunde adevăruri apar pentru un anumit timp ca de neînțeles;
– posibilitatea de a vedea lucrurile reflectate în apă: faptul că înainte de a ajunge la cunoașterea ideilor trebuie să treci prin grade intermediare de cunoaștere, de exemplu prin matematică;
– lucrurile care populează lumea din afara peșterii: reprezintă ideile-valoare;
– soarele: ideea cea mai înaltă, cea a binelui;
– dorința sclavului de a se întoarce în peșteră: dorința filosofilor de a comunica ceea ce au descoperit si altor oameni;
– faptul de a nu mai vedea, odată întors: dificultatea filosofului de a reveni la a da importanță lucrurilor banale și cotidiene, acum că este obișnuit să raționeze pe cel mai profund adevăr;
– sclavii care-l batjocoresc pentru că nu mai vede nimic, în timp ce ei sunt încă buni să vadă umbre: profesorii mincinoși, pricepuți să înțeleagă lucrurile superficiale ale lumii, dar nu să înțeleagă adevărul;
– eventuala ucidere a sclavului de către tovarășii săi: moartea lui Socrate, condamnat la moarte de către semenii săi, în ciuda comunicării adevărului cetățenilor Atenei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News