Mitul salariilor, răsturnat. Lista veniturilor UE. Pe ce loc este, de fapt, România

România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană la productivitate (60%) și la salarii (25%). Imediat după urmează Bulgaria, într-un top condus de Irlanda, potrivit unor statistici.

Productivitatea este calculată de Eurostat ca raportul dintre PIB și numărul de angajați. În cazul investitorilor, situația stă cu totul diferit: productivitate înseamnă randament, scrie riscograma.ro. Astfel, clasamentul se răstoarnă complet: România ajunge în top.

Față de media UE, randamentul investiției în muncă în România este peste dublu. Între 2000 și 2017, productivitatea medie din UE a crescut cu 18,7%. Bulgaria este pe locul al doilea, cu 63%, iar România este pe primul loc, cu o creștere de 135%!

Secretul salariilor mari, pe muncă mai puțină, din Vest este datorat existenței unor manageri bun. Salariile mici din România îi atrag, în primul rând, pe cei care nu mai au foarte multe opțiuni.

Paritatea puterii de cumpărare, salarii mai mici compensate

Productivitatea de 60% a României include paritatea puterii de cumpărare. Paritatea puterii de cumpărare înseamnă că salariile noastre ceva mai mici sunt compensate prin prețuri care la rândul lor sunt ceva mai mici. Din această cauză, unele firme și plătească mai prost, pentru că la rândul lor trebuie să vândă mai ieftin decât cele din Vest.

În România, de avantajele parității puterii beneficiază cei cu venituri substanțial peste medie sau mari: își permit servicii pe care în Vest nu și le-ar permite.

Salariile și prețurile se vor alinia la UE, ceea ce înseamnă scumpiri medii de 20-30% întinse pe mai mulți ani. Între 0% la alimente și alte bunuri și ajungând până aproape de dublare în cazul serviciilor sau al chiriilor.

Câştigul salarial mediu net în România a crescut în aprilie 2018 cu 14,7% faţă de luna aprilie a anului trecut, iar puterea de cumpărare a crescut cu 9%, potrivit datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică, după cum anunța chiar premierul României.

La începutul lunii, Viorica Dăncilă, a oferit asigurări că salariile românilor nu sunt în pericol, așa cum se credea.

"În urma rectificării sunt asigurate integral sumele necesare pentru plata pensiilor şi salariilor până la finalul anului", a declarat Viorica Dăncilă, joi, la Palatul Victoria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel