Victor Vociu, academician și medic român, a fost prezent la emisiunea „Ce se întâmplă?“, la DC News, unde a vorbit despre narativul cu vaccinul experimental și efectele adverse ale acestuia.
Într-un interviu de la DC News, la emisiunea „Ce se întâmplă?“, Victor Voicu, academician și medic român, a vorbit despre vaccinurile COVID-19 și studiile clinice care s-au făcut pe acestea:
„Hai să abordăm povestea asta cu medicamentul nou și cu experimentalul. Eu recunosc faptul că nici doctorii nu știu bine. Pe la Farmacologie, că-i grea, unii trec la fel ca pasărea aia care trece prin apă și nu se udă. Iată, pe medicament nou, inclusiv vaccinul ăsta, care ei spun că e experimental, s-a cercetat, s-au făcut studii clinice, dacă nu ne plac experimentele.
La studiile clinice există un martor, cu dublu-orb, adică nici doctorul, nici pacientul nu știu ce a luat. Unii iau placebo și o să vedeți că placebo are efecte adverse comparabile cu vaccinul. Am văzut articolul de cercetare, e recent.
Deci, se fac aceste studii clinice pe mii sau zeci de mii de oameni. Ăsta al Pfizer s-a făcut pe 40.000 de oameni, de tolerabilitate și eficacitate. (...). În momentul în care se dă autorizare de punere pe piață, se dă la sute de mii, milioane de oameni. Acum intrăm în legea numerelor mari, de eficacitate și tolerabilitate.
Există medicamente care după 3, 5 sau 7 ani se constată că au un efect advers inacceptabil sau periculos. Nici nu stai prea mult de vorbă, îl scoți. Când ai făcut studiile clinice nu le-ai făcut pe număr mare, nu le-ai făcut pe durată lungă. Nu poți să faci orice. Ia gândiți-vă la vaccinurile astea, dacă nu se produceau în ritm adecvat, noi nu aveam nici acum? Era bine? Nu cred că era bine...“, a spus Victor Voicu, membru al Academiei Române.
În emisiunea „Ce se întâmplă?“, de la DC News, academicianul Victor Voicu a vorbit despre afecțiunile neurologice de lungă durată pe care infectarea cu virusul SARS-CoV-2 le cauzează:
„Cea mai deranjată este această fatigabilitate, oboseală, percepție de oboseală, de astenie fizică, nu ești în stare de nimic. Și fizic, și intelectual. Se zice că impactul primordial e la nivelul căilor respiratorii. Păi, lipsa mirosului și a gustului este semn de sistem nervos central. E adevărat că poate lucra și în periferie, dar analizatorul, când te gândești la gustul unei mâncări de exemplu, e foarte complex, e o asociere de date și informații în creier. Iată că e efect de sistem nervos central, cu care debutează. Debutează cu asta și rămâne luni întregi. Ei vorbesc de 4-6 luni, dar am văzut și cu un an. La unii, săracii, îi târâie și peste un an aceste sechele (...)“ (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu