Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a explicat într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS care este miza Guvernului cu măsurile sociale, dar şi de unde vin banii.
"Banii există, calculele sunt făcute. Cel puţin în zona economică, când intervii cu bani, creezi ofertă, dar ei se întorc în economia reală. Când intervii în zona socială, creezi şi consum. Toţi aceşti bani, la un moment dat, se vor întoarce în economie.
Spre exemplu, toată lumea s-a întrebat de unde vin voucherele. Ele sunt o componentă mixtă, din bani de la buget şi fonduri europene. Dar e şi normal să fie aşa. Întâi dai voucherele şi apoi UE crează mecanismul care vine şi decontează aceste sume", a explicat Marcel Ciolacu.
"8 miliarde de lei, adică 1,6 mld euro, ar trebui să vină din fonduri UE anul ăsta. Până acum, istoria nu a consemnat ca România să absoarbă banii ăştia în 6 luni", a punctat Bogdan Chirieac.
"S-a mai întâmplat în guvernările PSD. Dacă nu mă înşel, înainte să vină dl Orban premier, am avut o absorbţie a fondurilor UE de 4,7 miliarde euro. Când a venit dl Orban au avut 2,2 miliarde de euro, şi apoi au venit celebrii miniştri de la Fonduri Europene şi Sănătate şi au avut 0,2. Cam atât! În schimb, să fie clar. Exerciţiul financiar 2016-2020 este cu absorbţie de 53% în acest moment. Am vorbit cu comisara pe coeziune şi dezvoltare, noi avem o supracontractare, culmea, transmisă la Comisia Europeană. Suntem sub media europeană, care este 65%. Comisia ne-a atras atenţia că nu mai avem timp să implementăm pe anumite capitole, dl Boloş va explica lucrurile foarte clar şi punctual. Altă şansă ca să nu pierdem aceşti 14,7 miliarde euro nu avem, decât să îi redirecţionăm spre zona socială şi nu numai", a mai precizat Marcel Ciolacu.
"Dar numai dacă aprobă Comisia, distinsa Comisie Europeană", a mai spus Bogdan Chirieac.
"Nu modificăm mecanismul. E pentru prima oară când am anticipat acest lucru şi când am vorbit toţi acelaşi lucru cu comisarii europeni. Dacă se impune, eu şi premierul Nicolae Ciucă vom merge la Bruxelles şi vom lămuri Comisia că în conjunctura actuală, statul cu cea mai lungă frontieră cu zona de conflict are nevoie de ajutor din partea UE şi că trebuie, mai ales, să intrăm în Schengen", a concluzionat Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu