EXCLUSIV  Miza separării PSD-PNL din ultima perioadă. Mădălina Hideg: 'Dușmanii' trebuie construiți cu atenție

INQUAM PHOTOS/ SABIN CIRSTOVEANU
INQUAM PHOTOS/ SABIN CIRSTOVEANU

Sociologul Mădălina Hideg a discutat la DC NEWS despre perspectivele candidaților în cadrul alegerilor prezidențiale și a detaliat motivele pentru care separarea dintre PSD și PNL a fost esențială, pentru a mobiliza susținătorii celor două partide.

Sociologul Mădălina Hideg a analizat la DC NEWS șansele candidaților la alegerile prezidențiale și a explicat de ce a fost necesară o rupere între PSD și PNL, pentru a-și mobiliza electoratele și a-și consolida pozițiile de lideri. Emisiunea a fost difuzată pe DCNews TV și DCNews, dar și pe conturile de Facebook și YouTube ale platformelor. Înregistrarea poate fi urmărită pe platformele online menționate.

"Aveau nevoie ambele formațiuni, cumva, să se distanțeze una față de cealaltă"

Val Vâlcu: "Este această teorie a Axei Centrale, care spune că liderul, cel văzut ca lider, este confruntat de un contestatar mare. Ei doi încep să ocupe dezbaterea, iar partidele mici, din poziție secundară, care nu intră pe Axa Centrală, se pierd în decor. În această cheie ar putea fi citită cearta PSD și PNL? Cearta dintre Ciucă și Ciolacu? Ar fi putut să folosească ambelor formațiuni și personalități?"

Mădălina Hideg: "Da și nu. Cred că aveau nevoie ambele formațiuni, cumva, să se distanțeze una față de cealaltă pentru a-și fideliza propriul electorat, acum, în prag de alegeri. Știm că ‘dușmanii’ trebuie construiți cu atenție. Cred că era nevoie de confruntarea dintre cele două forțe politice. Dacă cele două nu s-ar fi rupt, ar fi crescut partidele mici. De altfel, ce am observat noi în analizele pe care le-am făcut este faptul că electoratul PNL este puțin dezorientat. De ce? Pentru că nu toți cei care au încredere în partid îl și votează. Ce am observat este că o parte dintre cei care erau susținătorii PNL se orientează spre PSD și spre Marcel Ciolacu. Nu sunt mulți, dar ei există. Sunt o realitate."

Val Vâlcu: "Cred că ar fi cazul de o nouă cercetare, o nouă evaluare pe această temă, întrucât în dinamica electorală, Nicolae Ciucă pare să crească."

Mădălina Hideg: "Probabil că, dacă o să efectuăm alte cercetări, și mai bine actualizate, vom vedea dacă acest trend se menține sau nu se menține. Ceea ce am surprins noi este o anumită stabilitate în ceea ce privește ordinea candidaților, dar, evident, orice este posibil. Însă, rezervele sunt date de faptul că, de obicei, schimbările au loc pe fond emoțional. Această campanie, cel puțin până în momentul prezent, nu a avut evenimente care să stârnească foarte multă emoție publică într-un sens sau în altul. Poate vor fi. Să nu uităm că ceea ce se întâmplă în săptămâna mare a votului, de obicei, este decisiv. Dacă se întâmplă ceva semnificativ până în joia dinaintea alegerilor, atunci se poate schimba ceva. (...) Momentan, topul 5 al încrederii și notorietății stă interesant. Doi din zece români nu au auzit de Elena Lasconi, de exemplu. O explicație ar fi, probabil, faptul că a intrat destul de târziu în politica mare. Nu este de foarte mult timp în poziția de președinte al partidului. Deși a avut vizibilitate publică și înainte, din prisma meseriei, apoi ca și candidat la alegerile locale, se pare că nu a fost suficient. Legat de topul încrederii, studiul nostru arată că Marcel Ciolacu este liderul. Apoi, este urmat de Cristian Diaconescu, George Simion, Diana Șoșoacă și, după aceea, Mircea Geoană. Nu este o mare diferență de procente între candidați. Sunt aproape în marja de eroare, cel puțin între primele 3 poziții."

VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel