MOȚIUNE CENZURĂ PNL. Gabriela Firea: PNL egal PDL sub Traian Băsescu. E incapabil

Gabriela Firea
Gabriela Firea

PNL a anunțat moțiune de cenzură pentru a răsturna Guvernul Ponta. PSD a reacționat vehement, subliniind că este singurul proiect al liberalilor, singura motivație fiind setea de putere. 

"Deși a avut de mai multe ori șansa să își asume drept obiectiv stabilitatea politică a României, Partidul Național Liberal demonstrează în continuare că nu este capabil să se reformeze și să se prezinte în fața electoratului drept un partid serios. În condițiile în care singurul proiect pe care liberalii și colegii lor din PDL sunt capabili să îl prezinte este cel al unei moțiuni de cenzură, putem trage concluzia că aceștia nu susțin măsurile utile luate de actualul Guvern pentru creșterea economică, a numărului investițiilor și a locurilor de muncă pentru tineri. Din păcate, PNL este la fel de distructiv sub conducerea Alinei Gorghiu și a lui Vasile Blaga precum era PDL atunci când era condus de Traian Băsescu. Un demers a cărei singură menire este să îi aducă pe democrat-liberali din nou la putere, în frunte cu un prim-ministru complet nepregătit, în persoana lui Cătălin Predoiu, este complet neserios. PNL nu reprezintă în acest moment o alternativă pentru că nu are un proiect de guvernare sau o viziune pentru România. Singura motivație politică a celor din opoziție este în acest moment setea de putere – iar românii nu asta așteaptă", a transmis purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel