Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat luni că parlamentarii ACL vor depune la finalul acestei săptămâni moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, având ca principal subiect ordonanţa de urgenţă 55/2014, privind migraţia aleşilor locali.
"La sfârşitul acestei săptămâni o să depunem moţiunea de cenzură la adresa Guvernului, referitoare la abuzurile pe care le-a făcut cu Ordonanţa de Urgenţă care favorizează migraţia politică. Vom mai depune două moţiuni simple: în Senat - una pe învăţământ, şi în Camera Deputaţilor - pe fiscalitate", a anunţat Vasile Blaga după ședința ACL.
Liderul democrat-liberal a solicitat Guvernului Ponta să dea publicităţii lista completă a documentelor prin care au fost alocate fonduri în localităţile din teritoriu.
"Să facă publică lista de alocări de fonduri, ca să vadă opinia publică cum se cumpără primarii, acolo unde reuşesc să-i cumpere, alocându-le sume de la 10 miliarde de lei vechi - la 10 milioane de euro, faţă de mărimea localităţii", continuat președintele PDL, citat de Mediafax.
Conform Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.
Adoptarea unei moţiuni de cenzură presupune votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Din totalul de 575 de senatori şi deputaţi, grupurile PNL şi PDL numără în prezent 186 de parlamentari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu