Deputatul PSD Marius Budăi a declarat că moţiunea simplă pe Finanţe depusă de PNL este "cea mai proastă" moţiune simplă scrisă vreodată de cei aflaţi în Opoziţie.
"De această dată am citit cea mai proastă moţiune simplă scrisă vreodată de cei aflaţi în Opoziţie. Ca să o spun pe româneşte, slavă Domnului că nu sunteţi la guvernare. Stimaţi colegi din Opoziţie, dacă aspiraţi să ajungeţi la guvernare, aşa cum vă promite de ceva vreme domnul preşedinte Iohannis, ar trebui să vă pregătiţi mai temeinic, să vă faceţi cu mai multă atenţie temele şi să citiţi cu atenţie datele financiare şi indicatorii macroeconomici ai ţării pe care vreţi să o conduceţi.
Nu aş vrea ca atunci când veţi ajunge la guvernare, sper cât mai târziu, să băgaţi iar România într-o criză economică, aşa cum aţi făcut-o tot timpul când aţi fost la conducere, iar noi când am revenit să pierdem jumătate de mandat să reparăm ce aţi stricat dvs", a spus Budăi la dezbaterea pe moţiunea simplă pe Finanţe din plenul Camerei Deputaţilor.
Concluzii "eronate şi trunchiate"
"Cum puteţi spune că suma datoriei a crescut îngrijorător, când creşterea PIB din 2017, în sumă absolută, a fost de saşe ori mai mare decât cea împrumutată de România anul trecut? O altă marotă a Opoziţiei prin care se încearcă aruncarea în derizoriu a celei mai mari majorări de venituri pentru populaţie este că această creştere economică şi aceste majorări de venituri s-ar face pe datorie. Îi aud peste tot pe reprezentanţii Opoziţiei cum repetă de dimineaţă până seară că România se împrumută pentru a plăti pensii şi salarii, o altă dezinformare publică pe care nu mai ştiu dacă o faceţi din neştiinţă sau din rea credinţă", a menţionat Budăi.
Majorările de pensii şi salarii, plătite din majorările de venituri
"Asta ne arată că s-a îmbunătăţit colectarea de la ANAF şi combaterea evaziunii fiscale. De aici provin resursele financiare pentru susţinerea majorărilor de pensii şi salarii, care au fost cele mai mari de după anul 1989. Terminaţi cu aberaţiile că ne împrumutăm să cheltuim. Dimpotrivă, împrumuturile luate de România sunt pentru creşterile şi impulsionarea investiţiilor. Ne împrumutăm să dezvoltăm, să investim, aşa cum face orice stat bine condus", a mai spus Budăi.
Moţiunea simplă pe Finanţe depusă de liberali, intitulată "Tripleta Dăncilă - Vâlcov - Teodorovici sugrumă administraţia publică din România", este dezbătută şi supusă votului miercuri în plenul Camerei Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News