Cluburile italiene de fotbal Fiorentina şi Cagliari au decis să retragă tricoul cu numărul 13, pe care l-a purtat la ambele echipe fundaşul Davide Astori, decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică din cauza unui stop cardio-respirator, înainte de un meci cu Udinese în Serie A, relatează AFP.
Pentru a onora memora lui şi face de neşters amintirea lui Davide Astori, Cagliari şi Fiorentina au decis să retragă de manieră comună tricoul cu nr. 13, a postat Fiorentina pe contul său de Twitter, alături de o fotografie a internaţionalului italian în tricoul clubului.
Cagliari, unde Astori a debutat în Serie A şi a jucat timp de 6 sezoane, a postat un mesaj identic pe reţelele de socializare, cu o fotografie a fundaşului purtând culorile roşu şi albastru ale clubului sard.
Emoție în Italia
Decesul neaşteptat a lui Astori, 31 ani, a provocat o mare emoţie în Italia. O autopsie va avea loc marţi pentru a se stabili exact circumstanţele morţii, iar funeraliile jucătorului sunt programate joi la Florenţa, relateaza Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu