Un inginer agronom rupe tăcerea în cazul morții Mădălinei Manole.
Deși au trecut 10 ani de la moartea Mădălinei Manole, un inginer agronom distruge acum mitul sinuciderii artistei cu Furadan, "prin ingerare de pesticid", așa cum spun procurorii.
Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, a publicat mesajul primit de la inginerul agronom, care a dorit să rămână anonim.
Marian Manole, fratele Mădălinei, a prezentat un mesaj primit de la un inginer agronom de 40 de ani, care a ținut să rămână anonim. Mai exact, el susține că este imposibil pentru un om să consume dintr-o singură înghițitură o cantitate atât de mare de Furadan.
”Bună ziua, domnule Manole! Sunt inginer agronom de 40 de ani. Nu am fost fan Mădălina Manole, deși mi-au plăcut melodiile ei. De foarte multă vreme aș fi vrut să spun cuiva despre Furadan, Carbofuran sau Carbodan, denumirile sub care s-au comercializat aceste substanțe pentru tratamentul semințelor. Indiferent de denumirea comercială, substanța este de culoare roz, de consistența smântânii groase, dar curge.
Din momentul în care am auzit că Mădălina a băut 250 ml sau 300 ml, am spus că este imposibil să bei atâta cantitate. Ca să mă înțelegeți, poți să bei 250 ml de apă sau suc sau bere dintr-o înghițitură. Acest Furadan, datorită consistenței cremoase, ar fi trebuit băut în 15-20 de înghițituri, ori la cât este de toxic, după primele înghițituri, nu ar mai putea fi altele.
Refuz să cred că cineva ar putea să înghită o asemenea cantitate de insecticid în mod voluntar, chiar mai fluid fiind. Este punctul meu de vedere. Să vă dea Dumnezeu sănătate”, a scris bărbatul într-un mesaj privat adresat fratelui Mădălinei Manole, citează wowbiz.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu