Cadavrul unui spion britanic a fost găsit într-o valiză, în cada apartamentului în care locuia.
Gareth Williams, în vârstă de 31 de ani, lucra pentru serviciul de informații externe al Marii Britanii MI6 atunci când a fost găsit mort la domiciliul său, în august 2010, iar natura slujbei sale și moartea sa au provocat o gamă largă de teorii ale conspirației ciudate, potrivit Reuters. Cadavrul acestuia a fost găsit în stare de descompunere, într-o valiză, în cada apartamentului în care se afla. Cazul său a revenit anul acesta în atenția publică după ce poliția londoneză a anunțat că o analiză ulterioară a acestui caz suspect nu a descoperit nicio dovadă nouă.
Deși un medic legist a concluzionat în 2012 că Williams a fost probabil ucis de o altă persoană, o anchetă a poliției a constatat că probabil bărbatul a murit singur, accidental, respingând suspiciunile că moartea neobișnuită a bărbatului ar fi implicat spioni străini.
O nouă examinare criminalistică a fost comandată în anul 2021, iar concluziile acesteia, prezentate în noiembrie anul trecut, nu au venit cu o lumină suplimentară asupra cazului, a declarat inspectorul șef detectiv Neil John, ofițerul superior investigator.
"Nu au fost găsite noi dovezi ADN și nu au fost identificate alte indicii în anchetă", a spus John într-un comunicat.
Williams a lucrat ca spărgător de coduri la sediul de comunicații guvernamentale din vestul Angliei, dar era detașat de trei ani la MI6, care se ocupa de probleme de spionaj străin în momentul morții sale. Rămășițele sale au fost găsite într-un apartament din Londra, considerat un domiciliu de siguranță, aproape de sediul MI6. Se pare că era înghesuit într-o geantă de mână închisă cu fermoar, dar și cu lacăt.
Trupul lui s-a descompus după ce a stat acolo timp de o săptămână întreagă, până când a fost descoperit. Testele nu au găsit urme de alcool, droguri sau otravă în corpul spionului. În apartamentul său, oamenii legii au găsit truse de machiaj, o perucă cu păr lung, dar și haine și pantofi de femei, nepurtate, în valoare de aproximativ 20.000 de lire sterline (32.400 de dolari).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu