Mii de români au reușit să ajungă la Iași, la Cuvioasa Parascheva. Puțini dintre aceștia știu că moaștele sale ascund un blestem puternic.
Mii de români au reușit să ajungă la Iași, la moaștele Cuvioasei Parascheva. În ciuda faptului că a fost interzis, printr-o decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, accesul persoanelor care nu au domiciliul în Iași, numeroși oameni din țară au ajuns să se închine la sfintele moaște. Aceștia au fost lăsați să participe de către reprezentanții Jandarmeriei Române (vezi AICI).
Putina lume știe ca Moaștele Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei, sunt ocrotite, fiind "legate" printr-un greu blestem încă de la aducerea lor la Iași, in 1641. In ciuda faptului ca mai multe biserici sau mănăstiri se "laudă" cu moaște sau părticele ale Sfintei Parascheva, moaștele se afla la Iași asa cum au fost aduse in urma cu aproape patru veacuri.
Deruta provine din confuzia care se face intre Sfânta Cuvioasa Parascheva din Epivat si Sfânta Parascheva Mucenița. Spre deosebire de Sfânta Cuvioasa Parascheva (de la Iași) care a trăit la o mie de ani după Hristos, Mucenița a trăit in secolele III-IV in Grecia, nu departe de Tesalonic. Aceasta a trăit in timpul persecuției păgâne si a murit martiric, iar in icoane este reprezentata ținându-si ochii într-o mana.
Moaștele Sfintei Cuvioasa Parascheva nu sunt intacte in racla la care milioane de credincioși s-au închinat si se închina de-a lungul anilor la Catedrala Mitropolitana din Iași. Din trupul Sfintei s-au luat de la început tălpile, care au rămas la Patriarhia Ecumenica din Constantinopol si care se afla in prezent la Biserica "Sfinții Împărați Constantin si Elena" din Istanbul.
După cum a confirmat si Mitropolia Moldovei si a Bucovinei, Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se afla la Iași din anul 1641 si încă de la început au fost sigilate de domnitorul Vasile Lupu si de Mitropolitul Varlaam, nefiind deschise niciodată de atunci. Tot atunci s-a pus si un blestem prin care sunt afurisiți (blestemați) cei care ar îndrăzni sa înstrăineze fragmente din Sfintele Moaște. "Aceasta interdicție rămâne neschimbata", a precizat Mitropolia Moldovei.
De la sosirea lor, Moaștele au fost protejate de blestem, iar călugării Catedralei spun ca acestea se afla într-un giulgiu in care au fost înfășurate de când au fost aduse. Acest giulgiu este dintr-o pânză de in, ros de trecerea anilor, si care are înscris pe el, ca un sigiliu, blestemul lui Vasile Lupu si al Mitropolitului Varlaam: "Blestemat sa fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva", potrivit crestinortodox.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News