Moaştele Sfântului Spiridon din Corfu (Grecia) vor sta câteva ore în Bucureşti.
Cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, o delegaţie a Mitropoliei de Corfu, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Nectarie, va aduce în România, spre închinare, în perioada 11-17 octombrie 2019, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni.
În acest context, în ziua de sâmbătă, 12 octombrie 2019, în intervalul orar 07:00-14:00, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, va fi aşezată, spre închinare, în baldachinul special amenajat de pe Colina Bucuriei, lângă Catedrala Patriarhală.
La ora 14:30, sâmbătă, 12 octombrie 2019, delegaţia Mitropoliei de Corfu va pleca spre Iaşi, la manifestările dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News