O dronă a salvat doi oameni de la înec, o premieră în domeniul acestor dispozitive.
O dronă a salvat joi doi oameni de la înec, lângă o plajă australiană, o premieră în domeniul acestor dispozitive a căror tehnologie evoluează atât de repede şi care par foarte potrivite pentru a salva vieţi pe mare, au declarat autorităţile, informează Reuters.
Operaţiunea de salvare a avut loc în timp ce salvamarii de la Lennox Head, o plajă preferată de cei care practică surful, situată în sudul oraşului Brisbane, se pregăteau pentru o şedinţă de instruire despre cum să folosească dronele pentru a aduce înotătorii în siguranţă la mal. Exerciţiul s-a transformat într-o operaţiune reală de salvare când cineva şi-a dat seama că doi bărbaţi, care înotau dincolo de zona de siguranţă, sunt în dificultate din cauza unui val de trei metri, au precizat autorităţile guvernamentale într-un comunicat.
Salvamarii au lansat drona, au îndreptat-o către înotători şi au lansat un dispozitiv de salvare care s-a deschis la contactul cu apa, astfel încât înotătorii să se poată prinde de el şi să ajungă la ţărm.
Este pentru prima dată când o dronă, dotată cu un dispozitiv gonflabil, este folosită pentru salvarea turiştilor într-un astfel de mod, a spus John Barilaro, vicepremierul statului New South Wales. Operaţiunea de salvare a durat doar 70 de secunde. Cei doi înotători erau epuizaţi, dar teferi.
Barilaro spune că guvernul statului a investit, în decembrie, 430.000 de dolari australieni (343.000 dolari americani) într-un proiect pentru testarea tehnologiei cu drone. Anul trecut, până la 30 iunie, au fost înregistrate 291 de decese cauzate prin înec în Australia, ţară în care cea mai mare parte a populaţiei de 24 de milioane locuieşte în regiunea de coastă.
Numărul victimelor este puţin mai mare faţă de anul precedent, dar în scădere în ceea ce priveşte numărul de decese pe cap de locuitor, potrivit Royal Life Saving Society. În vara 2017-2018, s-au înecat 40 de oameni, comparativ cu 69 în acelaşi interval din anul precedent, potrivit aceleiaşi organizaţii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu