Aici găsiți modelul declarației pe propria răspundere și al adeverinței de la angajator pentru toate localitățile, indiferent de rata de incidență (nivelul de răspândire a virusului).
La 25 martie 2021, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat o hotărâre prin care a propus, în contextul stării de alertă, noi măsuri de restricţie pe întreg teritoriul ţării, "în condiţiile creşterii constante a numărului de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-Cov-2, care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ - teritoriale şi a sistemului sanitar".
* Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei fără restricţii, în localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20.00, pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori. Când incidenţa creşte peste 7,5 la 1.000 de locuitori, restricţia este valabilă pentru întreaga durată a săptămânii; aplicabilitatea măsurii încetează când incidenţa scade sub 7 la 1.000 de locuitori.
* Excepţii de la interdicţiile de circulaţie de mai sus o fac zilele de Paşte, astfel că în perioadele 3-4 aprilie 2021 (Paştele catolic) şi 1-2 mai 2021 (Paştele ortodox) se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei, în intervalul orar 20.00-02.00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase; derogarea este valabilă şi pentru Pesah, în zilele de 27-28 martie, în intervalul orar 18.00-22.00.
* Limitarea intervalului de timp în care este permisă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localităţile în care incidenţa cazurilor este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori. Când incidenţa este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, limitarea până la ora 18.00 este valabilă pentru întreaga săptămână.
* Suspendarea activităţii operatorilor economici care se desfăşoară în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localităţile în care incidenţa cazurilor este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
* Prin "incidenţa cumulată în ultimele 14 zile" se înţelege incidenţa cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi şi a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcţia pentru Evidenţa Populaţiei şi Administrarea Bazelor de Date.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu