Procentul ocupat de automobilele complet electrice şi cele hibride în vânzările realizate în anul 2022 de marca Renault în Europa s-a dublat comparativ cu situaţia din ultimii doi ani, a declarat luni un director de la grupul francez în avanpremiera Salonului auto de la Paris, transmite Reuters.
'În Europa, vom ajunge la 40% în acest an', a declarat directorul operaţional de la Renault, Fabrice Cambolive, cu ocazia unei conferinţe de presă organizate la Aubervilliers (Seine-St-Denis), adăugând că marca este bine poziţionată pentru a gestiona tranziţia la vehiculele electrice până în 2030. Comparativ, în 2021, modelele electrificate au reprezentat un sfert din vânzările mărcii Renault în Europa şi aproximativ o treime în prima jumătate a lui 2022.
Devansat de noi veniţi precum Tesla şi mai mulţi constructori auto chinezi, precum şi de mari constructori auto tradiţionali precum Volkswagen şi Stellantis, Renault şi-a pus speranţele în segmentul automobilelor electrice pe noul Megane precum şi pe două noi modele mici, Renault 5 şi Renault 4, un mic SUV care seamănă cu celebrul model Renault 4L.
Acestea urmează să fie prezentate de grupul auto francez la Salonul auto de la Paris. Directorul general de la Renault, Luca de Meo, urmează să aibă o reuniune cu analiştii şi investitorii în data de 8 noiembrie, ocazie cu care este aşteptat să ofere noi informaţii cu privire la strategia grupului, inclusiv detalii cu privire la planul său de a crea o divizie specializată pe producţia de vehicule electrice.
O altă divizie va fi dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, iar această divizie va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină. Fabrice Cambolive a pus că, la nivelul întregii industrii auto din Europa, comenzile pentru noi vehicule au scăzut în ultimele luni ca urmare a accelerării inflaţiei.
'De mai multe luni, am observat o scădere a comenzilor în Europa, de aproximativ 20%', a spus Cambolive. În pofida acestui declin, pe ansamblul acestui an, înmatriculările de autovehicule noi în Europa ar urma să fie la un nivel comparabil cu cel din 2021, exceptând situaţia în care actualele probleme de pe lanţurile de aprovizionare, în special deficitul de semiconductori, nu vor perturba şi mai mult producţia, a adăugat Cambolive.
Ediţia din acest an a Salonului auto de la Paris va fi prima organizată după 2018, când a atras peste un milion de vizitatori. Ediţia din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. Salonul mondial al automobilului de la Paris este un eveniment organizat o dată la doi ani, în alternanţă cu Salonul auto internaţional de la Frankfurt (IAA), notează Agerpres.
Un posesor de maşină electrică s-a plâns, pe un grup dedicat de Facebook, de preţurile mari de încărcare pentru aceste vehicule. Acesta le transmite celorlalţi proprietari de electrice că ar trebui să îşi cumpere maşini pe combustibil fosil, mai ales dacă le-au vândut deja pe cele vechi.
"Mulţi colegi conducători de electrice cu puțin timp în urmă se rugau la Dumnezeu să facă o minune şi să dispară stațiile gratuite.
Se pare că Lidl, Ikea şi alţii le-au ascultat rugămințile şi le-au închis. Bun până aici, dar ce facem dragi colegi, se pare că va veni urgia din păcate.
Vă dau câteva exemple ce prevestesc revenirea la benzină, gpl sau diesel:
- Reţeaua Ev mag cu stațiile de la Auchan au pus preţul de 3,5 lei /kw AC
- Renovatio la staţia Rompetrol Corbeanca au preţurile 3,49/kw DC şi 2,99/kw AC
- Autoclass Ploieşti aveau 20 lei/oră AC şi 90 lei DC. Acum au 70 lei/oră AC şi 180 lei/h DC.
Câteva exemple care prevestesc ce va urma....
Care v-aţi vândut deja fosilele cumpăraţi repede alta, că vor costa dublu în curând", a scris bărbatul.
Lipsa componentelor auto a dus la scăderea cu 4,4% a vânzărilor de maşini verzi în Europa, în T2
Vânzările de maşini verzi (hibride, BEV/electrice şi PHEV/ hibrid plug-in) în Europa au scăzut cu 4,4%, în al doilea trimestru al acestui an, la 1,039 milioane de unităţi, ca efect al problemelor cu care se confruntă producătorii din cauza lipsei componentelor, relevă o analiză realizată de o companie de consultanţă.
Comparativ, în primele două trimestre din 2021, au fost înregistrate creşteri de 100%, respectiv de 259%, după care avansul s-a temperat la 32% în trimestrul al treilea, 6% în trimestrul patru şi 13% în primul trimestru din 2022. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News