Sociologul Dumitru Sandu a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre rolul pe care îl are Diaspora în modernizarea României.
"Una dintre forţele foarte importante de modernizare a României o constituie diaspora, plecările în străinătate. Avem, în funcţie de unde sunt plecaţi cei mai mulţi dintr-o anumită regiune, se întâmplă schimbări de tip modernizare.
Ai o modernizare italiană în Moldova, ai o modernizare de tip german în Timiş, Braşov, Sibiu, Cluj, avem o modernizare de tip spaniol în sudul ţării, în Alba şi aşa mai departe.
Din păcate, România are un gen de ‚brain drain’, plecarea creierelor. Există un gen de soluţie parţială la problemă. Câtă vreme eşti ţară săracă, automat ai probleme de acest gen. Am spus-o şi nu pierd ocazia să o spun – ne-am deplasat şi bine că ne-am deplasat spre zona politicilor, a strategiilor în domeniul dezvoltării. Se pot face foarte multe lucruri pe ideea de optimizare a migraţiei. Nici vorbă să stopezi migraţia, nu se poate! Nu se poate pentru că decalajul de venituri şi de funcţionare a instituţiilor între noi şi restul e foarte mare.
Ce poţi face? Organizezi instituţional ţara mai bine şi practic facilitezi contracte de plecare în străinătate, în aşa fel încât să crească migraţia circulatorie în defavoarea celei definitive. Mai exact, prin agenţii guvernamentale, de recrutare a forţei de muncă, facilitezi plecarea în străinătate pe bază de contract, pe perioadă determinată de timp şi în felul acesta reduci plecările definitive, pe termen lung şi aşa mai departe", a explicat, într-un interviu acordat DC News, sociologul Dumitru Sandu.
VIDEO:
„Cele două Românii, nu politic, ci ca nivel de dezvoltare, sunt România urbană și România rurală. Dacă te uiți, starea de sănătate e foarte importantă în discuția despre dezvoltare-sărăcie. Dacă te uiți ce s-a întâmplat cu rata mortalității infantile (decese de copii < 1 an la 1000 născuți) din 1990 până anul trecut, constați că practic lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.
Sigur că România a făcut progrese față de anii 90, dar decalajul de nivel de viață măsurat cu rata mortalității infantile a rămas cam același. Decalajul din acest punct de vedere, al stării de sănătate măsurată prin rata mortalității infantile, s-a redus abia în ultimii 4-5 ani. Nu mai e un decalaj de aproximativ 4-5 promile (decese la 1000 de persoane), ci e mai mic, dar el rămâne. Totuși, dacă te uiți la alte criterii, diferența între Vaslui și Ilfov spre exemplu, ca județe, a crescut foarte mult. Amplitudinile s-au accentuat.“, a precizat sociologul Dumitru Sandu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News