Modificare crucială în educaţie. Negrescu: Sprijin major pentru România

Victor Negrescu
Victor Negrescu

Victor Negrescu anunţă un proiect care va schimba din temelii modul în care se face educaţia. 

"Am publicat documentul-cadru privind educația digitală la nivel european. Această poziție a Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European reprezintă începutul unei dezbateri cruciale privind măsurile de digitalizare a educației, Comisia Europeană urmând să prezinte propunerile sale în următoarele săptămâni.

Documentul, la care am lucrat, solicită Uniunii Europene intervenții consistente pentru sprijinirea sistemelor de învățământ europene și pentru reducerea inegalităţilor dintre statele membre sau din interiorul sistemelor naționale de educaţie, precum și alocarea pentru educaţie a 10% din fondurile prevăzute în Planul european de relansare, un sprijin major pentru sisteme cum este cel din România", transmite europarlamentarul PSD.

Documentul face referire la situaţia din România

"Este propusă, de asemenea, crearea unei Universităţi Online Europene, care să preia conţinut de la mai multe universităţi consacrate din spaţiul UE, crearea de programe europene şi naţionale, finanţate din fonduri europene, pentru a susține părinţii care îşi ajută copiii să facă faţă cerinţelor educaţiei online, precum şi crearea de instrumente care să sprijine profesorii în familiarizarea cu specificul educaţiei digitale.

Documentul face în mai multe rânduri referire la situaţia din România, subliniind că este important ca multe dintre problemele cu care se confruntă sistemul educaţional, precum slaba dezvoltare a infrastructurii de specialitate, inegalitatea sau accesul limitat al elevilor la tehnologia digitală, să fie gestionate cu susținere de la nivel european. Nu în ultimul rând, se atrage atenția asupra nevoii de investiții pentru creşterea competențelor digitale ale cetăţenilor europeni, indiferent de vârstă, şi pentru crearea de sisteme de învăţare pe tot parcursul vieţii. Urmează consultări publice, elaborarea raportului și dezbaterea din plenul Parlamentului European", se arată în mesajul lui Victor Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel