Modificare importantă în actele de identitate ale românilor. Grupa sanguină și Rh-ul, printre informațiile de pe cărțile de identitate

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Grupa sanguină și factorul Rh se vor găsi pe cartea de identitatea a fiecărui cetățean român. Măsura a fost aplicată și în urmă cu mai bine de 30 de ani, pe buletinele de identitate.

Proiectul de lege care vizează introducerea de noi date, respectiv grupa sanguină și Rh-ul, în cărțile de identitate ale cetățenilor români a trecut de primele proceduri parlamentare, iar dacă va trece și de Camera Deputaților, poate aduce un plus, mai ales în contextul în care numărul de accidente rutiere cu victime este într-o mare creștere, iar necesitatea cunoașterii acestor informații poate avea impact major asupra acestora.

”Cunoaşterea grupei sanguine şi a factorului Rh devine foarte importantă atunci când pacientul are nevoie de o transfuzie, cum ar fi in cazul unor afecţiuni grave, hemoragii masive sau în cazul unor accidente. Motivul este acela că pacientul nu poate primi orice fel de sânge, ci doar unul compatibil cu grupa sanguină a acestuia.

Transfuzia greşită a unei grupe de sânge incompatibile poate pune în pericol viaţa pacientului, de aceea siguranţa acestuia depinde de evitarea incompatibilităţii între eritrocitele (hematiile sau globulele roşii) celui
care a donat sânge şi anticorpii din plasma pacientului”, scrie în expunerea de motive a proiectului inițiat de 25 de parlamentari, toți din partea Alianței AUR.

Proiectul a fost depus la Senat în luna mai a acestui an și de atunci a primit mai multe avize favorabile, inclusiv de la Consiliul Economic și Social, dar a primit și un aviz negativ al Guvernului.

Proiectul a fost votat cu 82 de voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și 22 de abțineri.

Amintim că acestă prevedere privind trecerea grupei sanguine și a grupei Rh pe buletinele de identitate a fost valabilă și înainte de 1989, când pe ultima filă a buletinului era pusă o ștampilă care indica grupa și Rh-ul, de către cei de la Centrul de Transfuzii Sanguine.

Citește și: Număr mare de donatori de sânge pentru victimele exploziei din Crevedia. Nivel similar cu tragedia de la Colectiv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel