Modificare legislaţie. Klaus Iohannis: Voi cere acest lucru ministrului Justiţiei

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a făcut declaraţii, duminică seara, la Palatul Cotroceni, în contextul tragediei de la Caracal. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va cere ministrului Justiţiei să analizeze posibilitatea legislaţiei penale.

"La CSAT voi cere Prim-ministrului, Ministrului Justiției și Ministrului de Interne să identifice soluții concrete, inclusiv dacă se impune, de modificare a legilor și a procedurilor. În urma repetatelor intervenții asupra legislației penale și procesuale penale, precum și în contextul ultimelor acțiuni ale noilor instrumente inventate de PSD, s-a ajuns în situația în care cooperarea dintre polițiști și procurori se face deficitar, iar cel care suferă este cetățeanul român. Dacă autoritățile nu au instrumente legale clare pentru combaterea eficientă a criminalității, acest lucru trebuie rezolvat rapid! Aceasta nu scuză și nici nu justifică însă atitudinea celor implicați!

Legislația penală trebuie modificată în interesul apărării drepturilor fundamentale și nu al apărării infractorilor. Voi cere Ministrului Justiției să analizeze de urgență în ce măsură se impun modificări ale legislației penale în privința percheziției, a procedurilor de acțiune atunci când viața sau integritatea fizică a unui cetățean este în pericol. De asemenea, se impune o analiză a legislației sub aspectul competenței materiale a parchetelor pentru infracțiunile de răpire și omor cu victime multiple.

Voi cere, de asemenea, în CSAT, Ministrului Justiției să analizeze în ce măsură se impune modificarea competenței materiale a DIICOT după modelul competenței materiale a unor instituții occidentale, care instrumentează inclusiv toate cazurile de infracțiuni grave îndreptate împotriva persoanelor, precum răpiri sau omoruri cu victime multiple, întrucât, la acest moment, DIICOT anchetează doar omorurile comise de un grup organizat, nu și fapte precum crime de acest tip, care prezintă o gravitate la fel de mare.

Sunt soluții punctuale, cu care voi veni în CSAT, pentru ca Guvernul să nu se mai plângă că nu știe ce are de făcut. Le cer să uite de referendumuri absurde, să își asume răspunderea, pentru că ei sunt cei care pot lua decizii și să adopte soluțiile pe care oamenii competenți din sistemul de justiție le știu. 

", a declarat Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel