Premierul Nicolae Ciucă a anunţat o reformă masivă a sistemului de pensii de serviciu, iar una dintre categoriile vizate de aceste măsuri este reprezentată de magistraţi. Andreea Ciucă, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor, a criticat măsurile propuse şi spune că acestea vor trimite sistemul "din comă înspre sinucidere asistată".
"Problema se pune în cu totul alţi termeni decât declaraţiile făcute în spaţiul public. Niciuna dintre asociaţiile profesionale nu a refuzat dialogul clar şi deschis pe tema reformei cu privire la pensiile de serviciu. Problema în acest moment e alta, una dramatică. Mai dramatic e faptul că totul se pune sub preş. Nu faci reformă când sistemul judiciar se apropie de comă. Ştim bine că la începutul lunii februarie, potrivit datelor CSM, existau 1200 de posturi vacante în sistemul judiciar, judecători şi procurori. Nu îmi aduc aminte să mai fi văzut un asemenea număr. Noi acum ne propunem să facem de pe azi pe mâine, fără consultare, o reformă care va duce sistemul judiciar din comă în sinucidere asistată. Când scoţi din mânecă o reformă prin care spui că schimbi o seamă de condiţii despre pensionare, toţi colegii care în acest an îndeplinesc condiţiile, iar la anul nu le vor mai îndeplini, vor ieşi la pensie de anul ăsta. La ora actuală vorbim de 500 de oameni. Nici nu vreau să mă gândesc câţi ar putea ieşi din sistem dacă se adoptă acele măsuri", a declarat Andreea Ciucă la Antena 3 CNN.
"Să stopăm în primul rând plecarea magistraţilor din sistem, pentru că va suferi cetăţeanul, din păcate. Dacă durata medie a soluţionării cazurilor acum la Curţile de Apel este între 3,3 luni şi 4 luni şi ceva, după aceste măsuri nu ştim unde se va ajunge. Care este această dorinţă de a înlătura oamenii din sistem, de a crea un haos şi de a nu ne putea asigura condiţiile ca să ne facem treaba în mod organizat ca până acum?", a mai precizat Andreea Ciucă.
"Se corelează vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii pentru a elimina excepțiile. Pentru diplomați și personalul auxiliar din instanțele judecătorești vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani. Același principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. De asemenea, se majorează eșalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariați – diplomați, funcționari parlamentari, angajații Curții de Conturi.
Se reduce numărul beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, angajaților încadrați pe funcții de execuție specific în cadrul misiunilor diplomatice. (...)
Pentru pensiile aflate în plată, se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității. Sunt prevăzute unele corelări pentru a respecta principiul contributivității, esențial în legea pensiilor publice.
Printr-o altă propunere se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraților odată cu creșterea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor aflați în activitate. În plus, se va iniția la nivelul Guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistrați, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017. De asemenea, se va reveni cu o inițiativă privind recalcularea pensiilor magistraților, aflate în plată, pentru a elimina inechitățile generate de diferențele de venituri", a transmis premierul Nicolae Ciucă luni, 29 mai. VEZI AICI MAI MULTE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu