Modificarea RCA ar trebui să se facă în beneficiul consumatorilor arată mesajul ferm transmis din piață.
”Modificarea legii actuale trebuie făcută în aşa fel încât cei care vor profita să fie asiguraţii şi păgubiţii de bună credinţă, nu ceilalţi actori implicaţi în această piaţă, indiferent ca este vorba de asigurători, intermediari sau unităţi reparatoare", a precizat Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).
Asociația atrage atenția că scopul asigurării este protecţia oferită asiguraţilor în vederea acoperirii daunelor pe care le provoacă păgubiţilor, victimele accidentelor rutiere. Aceștia subliniază că schimbarea legii nu poate porni decât de la interesele consumatorilor, fie că sunt asiguraţi sau păgubiţi, conform Agerpres.
Conform prevederilor Legii 132/2017, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto acoperă prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule, astfel asiguratul fiind obligat la repararea integrală a prejudiciului creat prin fapta sa.
Comunicatul de presă AURSF arată că viitoarea formă a legii RCA trebuie să respecte 5 principii.
Potrivit Principiului 1, prevederile legale trebuie să fie clare şi să nu genereze interpretări contradictorii ale drepturilor şi obligaţiilor părţilor implicate, care să determine dispute legale judiciare şi extrajudiciare, cu privire la drepturile şi obligaţiile părţilor implicate.
Principiul 2 face referire la prevederile legale aplicabile răspunderii civile auto obligatorii, care trebuie să asigure acordarea şi plata despăgubirilor cuvenite în cuantum egal cu întinderea prejudiciului (nici mai mic, dar nici mai mare decât acesta).
Totodată, Principiul 3 vizează drepturile persoanei păgubite, care nu ar trebui limitate sau condiţionate, astfel încât aceasta să îşi obţină despăgubirea integrală într-un termen cât mai scurt.
Principiul 4 are în vedere prevederile legale aplicabile răspunderii civile auto obligatorii, care trebuie să prevină abuzurile din partea tuturor părţilor implicate.
În schimb, Principiul 5 vizează sistemele de specialitate utilizate în evaluarea daunelor, a vehiculelor sau a bunurilor avariate, care trebuie să respecte un set de criterii bine definit, să minimizeze intervenţia umană, să fie certificabile şi auditabile, în vederea stabilirii unei despăgubiri corecte, plecând de la interesele şi drepturile consumatorilor statuate de Principiile 2 şi 3.
Prin urmare, asociaţiile de consumatori semnatare solicită atât ca prevederile legale aferente procesului de stabilire a despăgubirilor să fie simple, clare şi transparente, pentru a nu permite abuzuri, cât şi implicarea asociaţiilor de consumatori dedicate domeniului financiar în dezbaterile aferente emiterii de reglementări sau legi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News