Anton Hadăr, profesor universitar și președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, a vorbit, miercuri, în exclusivitate pentru DCNews, despre principalele modificări din Ordinul comun al MEC și MS.
Publicitate
Anton Hadăr, profesor universitar și președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, a dezvăluit pentru DC News că „s-au produs unele modificări în Ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății”.
„Cea mai importantă este aceea că nu se mai închide o universitate la apariția a trei cazuri de persoane bolnave de sau cu Covid-19. Acest lucru era extrem de neplăcut pentru că dimensiunea universităților variază. Ne referim la trecerea universității în scenariul cel mai neplăcut: acela de a face învățământul doar online. S-a modificat acest indicator, convenabil, va ține seamă și de numărul studenților. Ordinul n-a apărut încă în Monitorul Oficial. În principiu, noi suntem mulțumiți că s-au agreat aproape toate propunerile noastre. Nu sunt propuneri spectaculoase, dar ne apropie mai mult de normalitate”, a spus Anton Hadăr.
Potrivit celor spuse de președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, „majoritatea universităților încep în scenariul hibrid, cu activități de predare la curs și seminar în sistem online și cu activități față în față în zona practică, prin spitale, clinici, cam așa stau lucrurile. Însă la arhitectură toate se desfășoară față în față. Nu poți să scoți un arhitect bun dintr-un tânăr care vede cum se proiectează pe computer. Am apreciat foarte mult această decizie luată de domnul rector Moiceanu de la Universitatea de Arhitectură”.
„La noi, la inginerie, ce inginer este acela care pur și simplu nu atinge o epruvetă? Eprubetă la chimie și epuvetă la încercările materialelor, la rezistența materialelor!”, a explicat Anton Hadăr, râzând.
Deși cursurile și seminariile se vor ține în mare parte online, examenele ar putea fi susținute față în față. Desigur, totul depinde de evoluția epidemiologică.
„Cam în acest scenariu începem și sper să continuăm măcar așa. Dacă lucrurile se vor altera și așa cum vedem astăzi, apar tot mai multe persoane bolnave de Covid, n-ar fi exclus să ajungem în scenariul cu învățământul total online. Ne-am propus în linii mari, cam peste tot, să susținem examenele față în față. Competențele trebuie verificate în mod serios”, a mai spus Anton Hadăr.
„Sper să se rezolve și problemele căminelor. Acolo ne-a fost teamă că universitățile vor pierde fondurile alocate studenților pentru cămine și cantine, având în vedere că va scădea numărul studenților cazați. Se vorbește de o scădere de aproape 45% în unele universități, al locurilor alocate. Vor sta mult mai puțini studenți, conform acelui Ordin”, ne-a mai declarat Anton Hadăr.
„Universitățile au permis cadrelor didactice cu unele probleme de sănătate, dar cu acte la bază, să lucreze în sistemul online. Sunt persoane nepensionabile, cu boli complicate”, a precizat Hadăr.
În încheiere, Anton Hadăr a lansat un apel la adresa studenților.
„Să fie foarte atenți la tot ce fac în universitate, dar și în afara ei. Pot fi oricând în situația în care să se îmbolnăvească și să transmită virusul mai departe. Știm că tinerii întră în zona asiptomaticilor, în general. Ar fi rău să ajungem să auzim că profesorii s-au îmbolnăvit de la studenți sau invers!”, a transmis Anton Hadăr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu