Comisia pentru revizuirea Constituției a adoptat marți mai multe amendamente. Președintele va putea să dizolve Parlamentul în cazul în care Legislativul nu acordă votul de încredere pentru învestitura a trei guverne succesive. De asemenea, șeful statului nu va fi obligat să consulte Parlamentul pentru inițierea unui referendum.
"După consultarea președinților celor două camere și a președinților partidelor, a formațiunilor sau a alianțelor politice parlamentare, președintele României dizolvă Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru învestitura a trei guverne succesive, în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin trei solicitări de învestitură", se arată în amendamentul aprobat, potrivit Agerpres.
Președintele dizolvă Parlamentul și în situația în care o hotărâre în acest sens este adoptată cu votul a două treimi dintre membrii fiecărei Camere.
Un alt amendament adoptat de membrii comisiei spune că președintele României sau cel puțin 250.000 de cetățeni cu drept de vot pot cere populației să-și exprime prin referendum voința cu privire la probleme de interes național, cu excepția revizuirii Constituției, fără a mai cere acordul Parlamentului, așa cum prevedea textul inițial.
Doar Parlamentul și președintele pot cere urmărirea penală a membrilor Guvernului
Parlamentarii din comisie au mai decis că numai Camera Deputaților, Senatul și președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, președintele României poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Deputații și senatorii din comisie au eliminat articolul care prevedea că ministrul a cărui revocare a fost solicitată prin intermediul unei moțiuni simple adoptate de către cele două Camere ale Parlamentului este revocat din funcție la propunerea prim-ministrului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu