Senatul, în şedinţa plenului de marţi, a adoptat, în calitate de for decizional, o propunere legislativă de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a SRTv şi SRR, prin care funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie este separată de cea de director general.
Noul proiect de act normativ prevede că funcţia de director general se ocupă pe baza unei selecţii de proiecte de management, iar durata mandatului este de 4 ani.
Conform amendamentelor adoptate în Comisia de cultură a Senatului, pe timpul exercitării mandatului membrii CA sunt obligaţi să renunţe la calitatea de membru de partid sau, după caz, de membru în structurile de conducere ale organizaţiilor sindicale.
De asemenea, în propunerea legislativă sunt prevăzute criterii profesionale pentru viitorii membri ai Consiliilor de administraţie ale SRR şi SRTV, printre care experienţă profesională de minimum 5 ani în unul dintre domeniile mass-media, cultural, comunicare, relaţii publice, educaţie, economico-financiar sau juridic, experienţă managerială.
Liderul grupului PSD din Senat, Mihai Fifor, a propus marţi retrimiterea la Comisie a acestei propuneri legislative, dar a revenit şi a cerut dezbaterea şi votarea acestui act normativ.
Într-un raport suplimentar al Comisiei de cultură întocmit în urma şedinţei acestei comisii din 13 iunie a fost votat un amendament al UDMR referitor la emisiunile în limbile minorităţilor.
"A fost un amendament de la UDMR care a solicitat să se spună explicit că din sumele primite cele două instituţii vor finanţa şi emisiunile în limbile minorităţilor şi nu este niciun fel de problemă, oricum se întâmplă, dar e bine că este spus şi negru pe alb în lege", a explicat la acea dată Lucian Romaşcanu, preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului.
În expunerea de motive a actului normativ, iniţiatorii - un grup de parlamentari PSD - îşi exprimă speranţa că "aceste criterii vor conduce la creşterea eficienţei acestor structuri şi la diminuarea în desemnarea acestora a influenţei politicului, influenţă atât de incriminată de-a lungul timpului, pe drept sau pe nedrept".
Propunerea legislativă care a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, pe data de 4 mai 2016, a trecut marţi de Senat cu 86 de voturi pentru, 1 împotrivă şi 26 de abţineri, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News