Modificările din justiţie: GRECO, evaluare de urgenţă în România

O delegaţie GRECO a vizitat România, săptămâna aceasta, ca parte a evaluării urgente referitoare la modificările la legile justiţiei.

O delegaţie a Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), organismul anticorupţie al Consiliului Europei (CoE), a vizitat România în perioada 21-22 februarie în cadrul unei evaluări ad-hoc urgente referitoare la legislaţia recent propusă ori deja adoptată privind sistemul judiciar, evaluare făcută din perspectiva luptei împotriva corupţiei şi a modului în care România a ţinut cont de recomandările anterioare ale GRECO la acest capitol, se arată într-un comunicat transmis joi Agerpres de către acest organism.

Delegaţia GRECO s-a întâlnit cu reprezentanţi ai guvernului, parlamentari, ONG-uri, membri ai sistemului judiciar, reprezentanţi ai instituţiilor internaţionale prezente în România şi cu alţi actori relevanţi. Delegaţia a subliniat că persoanele responsabile cu investigarea, judecarea şi emiterea de verdicte privind faptele de corupţie trebuie să se bucure de independenţa şi autonomia corespunzătoare funcţiilor deţinute şi trebuie ferite de orice influenţă.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru mecanismele disciplinare, întrucât judecătorii şi procurorii trebuie să îndeplinească cele mai înalte standarde de integritate. Delegaţia a amintit recenta recomandare a GRECO privind sporirea transparenţei procesului legislativ, inclusiv prin asigurarea că procedura de urgenţă va fi aplicată în mod excepţional şi într-un număr limitat de circumstanţe.

Urmează un raport

Membrii delegaţiei GRECO au subliniat că este important ca toate instituţiile statului să colaboreze şi să se respecte reciproc, conform principiilor separaţiei puterilor, independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar şi egalităţii în faţa legii. În urma acestei vizite delegaţia va întocmi un raport, cu recomandări specifice, pentru discuţiile de la următoarea reuniune plenară a GRECO.

Conform comunicatului, delegaţia GRECO subliniază că este important ca autorităţile române să ţină cont de acest raport - odată ce el va fi adoptat - pe măsură ce continuă să lucreze la legislaţia propusă ori deja adoptată. De asemenea, delegaţia invită autorităţile române, încă o dată, să ia în calcul solicitarea opiniei Comisiei de la Veneţia privind pachetul extins al reformei în justiţie.

[citeste si]

Într-un raport adoptat în decembrie 2017, GRECO a estimat că progresele României privind implementarea recomandărilor formulate de acest organism în vederea prevenirii corupţiei în privinţa membrilor parlamentului, judecătorilor şi procurorilor sunt 'pe ansamblu nesatisfăcătoare'. GRECO a cerut schimbări la mai multe capitole, inclusiv în procesul legislativ, care trebuie să fie mai transparent şi să fie limitate procedurile de urgenţă. În raport se mai cere ca Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii să fie mai active în ce priveşte analizele, informările şi recomandările, pentru Consiliul Superior al Magistraturii fiind solicitat de asemenea un rol sporit în numirea şi eliberarea din funcţie a procurorilor cu cele mai înalte funcţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel