Curtea Constituţională ar fi ajuns la o decizie cu privire la legea salarizării.
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea liberalilor referitoare la modificarea şi completarea Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
PNL arată în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale că legea încalcă principiul bicameralismului, în contextul unei forme semnificativ diferite a legii adoptate de Camera Deputaţilor în raport cu cea adoptată de Senat, a unor deosebiri majore de conţinut juridic între cele două forme, cât şi reglementarea unor elemente importante care se abat de la obiectivul urmărit de iniţiatori.
Liberalii invocă şi încălcarea principiului responsabilităţii fiscal-bugetare.
"Prin stabilirea unor sporuri care în prezent nu sunt reglementate prin legea salarizării unitare, Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Parlamentul procedează la modificarea implicită a Legii 5/2020, Legea bugetului de stat pentru anul 2020, deoarece sunt evidente implicaţiile bugetare ale adaosurilor salariale reglementate prin dispoziţiile de completare adoptate de Camera decizională, Camera Deputaţilor. În contra dispoziţiilor constituţionale şi jurisprudenţei Curţii, legiuitorul a ales să adopte legea fără consultarea Guvernului cu privire la impactul reglementării asupra Legii 5/2020 privind bugetul de stat pentru anul 2020, cu modificările şi completările ulterioare, nesolicitând fişa financiară obligatorie", se menţionează în sesizare.
PNL solicită CCR să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu