Modificările la Legile Justiţiei, la Comisia Europeană. Ziariştii pot deveni "infractori"

foto: mediasind.ro
foto: mediasind.ro

Reprezentanţi ai Comisiei Europene au fost informaţi de conducerea FAIR-MediaSind despre 'asaltul' asupra libertăţii presei, prin modificarea legilor justiţiei.

Reprezentanţi ai Comisiei Europene au fost informaţi de conducerea MediaSind în legătură cu 'asaltul politic' asupra libertăţii presei din România, prin modificarea legilor justiţiei de către coaliţia aflată la putere, informează federaţia, printr-un comunicat remis, vineri, Agerpres.

Preşedintele Federaţiei Cultură şi Mass/ Media FAIR - MediaSind, Leonard Pădureţ, şi preşedintele executiv, Cristi Godinac, au participat vineri, la Bruxelles, la şedinţa Comisiei de Dialog Social Live Performance din cadrul Comisiei Europene.

"Cei prezenţi la întâlnire au fost informaţi în legătură cu asaltul politic asupra libertăţii presei din România, prin modificarea legilor justiţiei de către coaliţia aflată la putere. Membrii delegaţiei române au supus atenţiei reprezentanţilor Comisiei Europene, ai angajatorilor şi angajaţilor situaţia 'deosebit de gravă' din ţara noastră", se menţionează în comunicat.

Jurnaliştii sunt transformaţi, practic, în 'infractori'

Reprezentanţii FAIR MediaSind au subliniat că această situaţie a fost generată de modificarea, în regim de urgenţă, a legilor justiţiei, care generează 'un atac grav asupra întregului sistem democratic din ţară' şi exemplifică prin incriminarea publicării informaţiilor de interes public din cadrul dosarelor penale, constatându-se că jurnaliştii sunt transformaţi, practic, în 'infractori'.

Conform proiectului, 'La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) şi (4) cu următorul cuprins:' (3) În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligaţii reprezintă infracţiune şi se pedepseşte, potrivit legii penale'.

"Politizarea celei mai mari agenţii naţionale publice'

"Acest articol încalcă chiar Directiva Europeană privind prezumţia de nevinovăţie, invocată de politicieni, care precizează că 'Statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate pentru ca autorităţile publice, atunci când comunică informaţii mass-mediei, să nu se refere la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate atât timp cât nu s-a dovedit conform legii că sunt vinovate. În acest scop, statele membre ar trebui să informeze autorităţile publice cu privire la importanţa respectării prezumţiei de nevinovăţie atunci când furnizează sau dezvăluie informaţii către mass-media. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern care protejează libertatea presei şi a altor mijloace de comunicare în masă", spun reprezentanţii FAIR MediaSind.

Aceştia au făcut referire şi la ofensiva politică asupra independenţei instituţiilor publice de media: Agenţia Naţională Agerpres, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune. În acest context, s-a discutat despre modificarea Legii Agerpres iniţiată de către ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, şi care, dacă va fi adoptată, 'va duce la politizarea celei mai mari agenţii naţionale publice'.

"Nu putem ignora faptul că tot mai des, în cercurile puterii, se discută despre unificarea celor trei instituţii şi coordonarea lor de către un Consiliu de Administraţie condus politic, după modelul Ungariei şi transformarea noii entităţi într-o agenţie guvernamentală de propagandă, în slujba Puterii. Noile numiri politice la Radioul Public creează o legitimă îngrijorare în societatea românească. Promovarea în conducerea SRR a unor oameni din primul eşalon al partidului de guvernare este un semnal clar că Puterea vrea să controleze total mijloacele publice de informare. Consecinţele acestui demers de subordonare a Radioului au început să se observe. Astfel, asistăm deja la acţiuni de desconsiderare a partenerilor sociali prin semnarea unor ordine ce afectează grav funcţionarea sindicatelor şi posibilitatea acestora de a-şi  apăra membrii. Totodată, în rândul angajaţilor, planează îngrijorarea privind viitorul locurilor de muncă. Asistăm, de asemenea, la o scădere a audienţei programelor. Toate acestea conduc la diminuarea dreptului cetăţenilor de a fi corect informaţi", se spune în comunicat.

"Dispoziţii aberante şi anticonstituţionale"

Un alt subiect la care s-a făcut referire a fost intenţia conducerii Ministerului Dialogului Social de a modifica legislaţia muncii şi de a desfiinţa sectorul Cultură şi Mass-Media, prin introducerea unor dispoziţii aberante şi anticonstituţionale care ar face practic imposibilă apărarea drepturilor lucrătorilor din aceste importante domenii. Reprezentanţii federaţiei au vorbit şi despre lipsa de substanţă a dialogului social de la nivelul Ministerului Culturii, care determină, practic, imposibilitatea încheierii unui contract colectiv de muncă la nivel de sector cultură şi mass-media, discriminările aduse artiştilor prin Legea Salarizării Unitare şi situaţia dramatică a artiştilor, jurnaliştilor şi tehnicienilor independenţi.

Aceste probleme au fost discutate şi cu conducerea Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, la conferinţa 'Managing change în media', ce a avut loc în data de 14 decembrie 2017 la sediul EFJ.

Sprijin de la Federaţia Europeană a Jurnaliştilor

Secretarul General al FEJ,  Ricardo Guiterrez, s-a angajat în numele FEJ  că va sprijini eforturile FAIR-MediaSind 'de a opri atacurile politicenilor' asupra independenţei jurnaliştilor români, inclusiv prin demersuri ferme la Consiliul Europei, Parlamentul European şi Comisia Europeană.

"Reprezentanţii FAIR-MediaSind au solicitat sprijinul instituţiilor europene pentru ca aceste grave probleme să fie soluţionate. Federaţia Cultură şi Mass/ Media FAIR MediaSind, împreună cu organizaţiile internaţionale la care este afiliată - Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Muzicienilor, Federaţia Internaţională a Actorilor şi UNI Global UNION, va acţiona pe toate căile pentru  a determina politicienii români să respecte directivele europene în domeniul libertăţii de exprimare, aşa cum România s-a angajat prin tratatul de aderare", se mai menţionează în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel