Mohammad Murad, candidat independent la Primăria Mangalia, a vorbit despre succesul afacerilor sale de pe Litoral, în exclusivitate pentru DC NEWS.
"Chiar am fost foarte surprins pentru că a devenit un fel de muzeu. Seară de seară avem peste 3.000 de turiști care vin la noi mereu cu cuvinte frumoase. Am vrut să fac o afacere și mi s-a spus că ce am făcut eu în 6 luni de zile nu au făcut alții în 30 de ani. Sunt un om cu voință și ambiție și am un scop foarte clar când trebuie să duc ceva până la capăt. Este foarte important să facem totul cu implicare morală, înainte de a fi o implicare financiară. Cu toții avem obligația față de România să îmbrăcăm țara asta în costumul de mire sau mireasă.
Complexul din Olimp l-am reabilitat în 6 luni de zile. Eu am făcut proiectul direct. Dimineața la 6 proiectam, la ora 7 eram în fața unui număr de 500 de persoane explicând la fiecare ce să facă și așa am putut avea în mână toate butoanele ca să fac față. Partea financiară, construcția, arhitectura, totul a fost în mâna mea. Cu calm, implicare am putut să onorez acest moment în 15 iulie. Am avut vizitatori și din Miami. Este foarte frumos, este de impact pentru economie și mai ales pentru turism. Cred că aceste exemple trebuie repetate mai des.", a declarat Mohammad Murad în exclusivitate pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu