Jurnalistul Moise Guran este acuzat că a dat o țeapă unei firme care a lucrat pentru el când era la TVR, iar instanța a decis că datorează 300.000 de lei companiei respective.
Concret, în urma unui proces de natura comercială între Biziday Consulting SRL și Anna Media SRL, Tribunalul București a hotărât că firma lui Moise Guran trebuie să plătească aproximativ 300.000 de lei daune reprezentând contravaloarea serviciilor și dobânzi penalizatoare. Sentința nu este definitivă, iar Moise Guran a făcut recurs.
”Cică instanța zice că Guran a dat o țeapă de 300.000 de lei unei firme care a lucrat pentru el. Adică nu le-a plătit unora comisiunul agreat pentru aducerea publicității la emisiune și pe site. Ține-te tare, Moise, nu plăti nimic! Dă-le dracului de contracte! Ce, dacă ai un contract cu niște oameni, trebuie să-l și respecți? Fuie murnizorilor!” scrie jurnalistul Patrick André de Hillerin pe Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu