Moment de reculegere în Senatul României, la 35 de ani de la Revoluție. Robert Cazanciuc (PSD): Avem acum dreptul de a ne alege liberi viitorul

FOTO: Facebook @ Robert Cazanciuc
FOTO: Facebook @ Robert Cazanciuc

Senatorii români au ținut un moment de reculegere la împlinirea a 35 de ani de la începutul Revoluției din 1989, la Timișoara.

Sacrificiul suprem, făcut de români în decembrie 1989, a fost comemorat și în Senatul României, iar social democratul Robert Cazanciuc a afirmat că este important ca cei născuți după acel moment să înțeleagă ce a reprezentat acesta pentru România democrată.

”Noi, care am trăit vremuri în care ne era frică și de umbra noastră sau șușoteam pe la colțuri să nu fim auziți, avem datoria să le explicăm celor care s-au născut după 1989 de ce și cât de mult trebuie să respectăm și să prețuim sacrificiul suprem al celor care au murit acum 35 de ani, când la Timișoara s-a auzit pentru prima dată cuvântul #LIBERTATE.

Pentru că datorită celor care au strigat din toate puterile un cuvânt interzis pe atunci, avem acum dreptul de a ne alege liberi viitorul. Pentru ei am ținut astăzi, în Senatul României, un moment de reculegere”, a scris senatorul Robert Cazanciuc pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel