S-a întâmplat vineri seară la X Factor un moment unic în istoria emisiunii. Delia spune că este un moment istoric. Horia Brenciu spune că este pentru prima dată.
Publicitate
X FACTOR 2015. Un tânăr concurent la X Factor, Amir, a impresionat juriul și publicul. Spectatorii s-au ridicat în picioare și au aplaudat în timp ce el dădea proba. Amir spune că modelul său a fost Ștefan Bănică, pe care chiar l-a copiat și, cum nu putea exista un Ștefan Bănică Jr. fără chitară, artistul din juriul X Factor l-a întrebat pe Amir unde-i este chitara și l-a provocat să-i cânte ceva. Amir a acceptat provocarea, dar l-a provocat la rândul său pe Ștefan Bănică Jr. să cânte împreună.
X FACTOR 2015. Într-un sfârșit, cei trei jurați au ajuns pe scenă alături de Amir și au cântat împreună. A fost un moment care nu a mai avut loc până acum la X FACTOR, după cum au spus și jurații.
X FACTOR 2015. "În momentul în care m-a strâns în brațe, am simțit că a așteptat momentul ăsta. Mi-a fost drag. E frumos când te uiți în urmă și vezi că lucrurile pe care le-ai făcut au însemnat ceva pentru oameni", a spus Ștefan Bănică. Amir spune că nu s-ar fi așteptat să stea scaun lângă scaun cu Ștefan Bănică, cel care i-a fost un model în viața muzicală. "A fost un vis ca pentru sufletul meu", a precizat Amir, care a primit trei "DA" din partea juriului și nu oricum, ci în timp ce cântau toți patru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu