MARCEL IUREȘ a trecut săptămâna trecută prin cele mai grele momente din viața sa, actorul fiind nevoit să anuleze câteva reprezentații programate pentru acea perioadă.
Marcel Iureș. Actorul Marcel Iureș, aflat în plin turneu național cu piesa de teatru "Păi...despre ce vorbim noi aici domnule?", a fost nevoit săptămâna trecută să-și anuleze spectacolele, după ce viața i-a rezervat cea mai grea lovitură. Tatăl său s-a stins din viață.
Vizibil afectat de vestea pierderii tatălui său, marele actor al scenei românești, Marcel Iureș, a fost nevoit să anuleze câteva reprezentații programate în zilele imediat următoare, pentru a-și conduce părintele drag pe ultimul drum.
Tatăl lui Marcel Iureș a fost înmormântat duminică, 15 iunie, ziua în care piesa ar fi trebuit să se joace la Brașov, însă spectacolul a fost anulat.
Când revine pe scenă Marcel Iureș
Marcel Iureș. Starea lui Marcel Iureș se ameliorează treptat, iar revenirea sa pe scenă va avea loc, luni 23 iunie, începând cu orele 19:00 la Sala Patria din Brașov, când va putea fi admirat jucând în rolul Moromete, celebrul personaj din opera scriitorului Marin Preda alături de actorul George Mihăiță, pe care spectatorii îl vor putea regăsi în rolul lui Cocoșilă, informează un comunicat de presă vreaubilet.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu