Una dintre cele mai populare cântăreţe s-a prăbușit pe scenă, în timpul unui concert.
Este vorba despre artista Marinella. Aceasta se află la terapie intensivă joi, după ce a suferit un accident vascular cerebral (AVC) chiar în timpul unui concert susţinut miercuri la emblematicul Odeon antic de la poalele Acropolei din Atena, au indicat surse spitaliceşti, transmite AFP.
Înregistrările filmate din tribune arată cum cântăreaţa de muzică folk, în vârstă de 86 de ani, se prăbuşeşte pe scenă în timpul spectacolului.
Video
Marinella a suferit un "accident vascular cerebral grav". Se află la terapie intensivă, a indicat spitalul unde a fost admisă, într-un comunicat dat publicităţii joi, citat de Agerpres.
Cântăreaţa, a cărei carieră se întinde pe mai bine de şase decenii, a reprezentat Grecia la concursul Eurovision din 1974, competiţie câştigată de grupul suedez ABBA cu piesa "Waterloo".
Primul lucru pe care îl poți face pentru a preveni accidentul vascular cerebral e să slăbești. Obezitatea, însă și complicațiile legate de aceasta, precum diabet sau hipertensiune, cresc șansele de a face AVC. În situația în care ești o persoană supraponderală, trebuie să încerci să slăbești cel puțin cinci kilograme. Pentru a ajunge la acest fapt, trebuie să eviți să consumi alimente bogate în grăsimi saturate. De asemenea, să nu mănânci mai mult de 1500 – 2000 de calorii într-o zi. Totodată, este nevoie să faci mai multă mișcare, respectiv mers pe jos, alergat, aerobic, volei, tenis.
Pe de altă parte, dacă obișnuiești să bei cantități mari de alcool, zi de zi, află că trebuie să renunți la acest obicei dăunător. Încearcă să consumi alcool cu moderație, pentru a preveni accidentul vascular cerebral. Alege să bei un singur pahar de vin pe zi, în special de vin roșu, pentru că este o sursă nemaipomenită de resveratrol, un factor de protecție a inimii și a creierului.Vezi continuarea articolului aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu