Președintele rus Vladimir Putin ar putea da de înțeles, luna viitoare, că va participa la alegerile prezidențiale din 2024. Astfel, s-ar deschide calea pentru șeful Kremlinului să rămână la putere cel puțin până în 2030, transmite Reuters.
Conform unui raport al ziarului Kommersant de marți, citat de Reuters, oficialii se așteaptă ca Putin să anunțe în noiembrie, în cadrul unei conferințe, faptul că intenționează să participe la alegerile prezidențiale din luna martie 2024, conform informațiilor furnizate de surse neidentificate apropiate administrației prezidențiale, citate de Kommersant.
Ziarul, unul dintre cele mai respectate din Rusia, a declarat totuși că există și alte scenarii cu privire la ceea ce ar putea face Putin la conferință și că decizia finală depinde de Putin însuși. Kremlinul nu a făcut încă nicio declarație cu privire la acest subiect.
Vladimir Putin, care a preluat președinția de la Boris Elțîn în ultima zi a anului 1999, a ocupat deja funcția de președinte pentru o perioadă mai lungă decât oricare alt conducător rus de la Iosif Stalin încoace, depășind chiar cei 18 ani de mandat ai lui Leonid Brejnev. Putin împlinește 71 de ani pe data de 7 octombrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu