Renate Weber vorbit despre momentul în care Ludovic Orban a cerut schimbarea Avocatului Poporului.
Renate Weber a fost întrebată de jurnalistul Val Vâlcu despre reacțiile europene care au întârziat să apară atunci când Ludovic Orban a cerut în mod expres schimbarea Avocatului Poporului:
„Uniunea Europeană nu intervine pentru corectarea unor dezechilibre în toate cazurile. De exemplu, atunci când Ludovic Orban, în opinia mea, a atacat grav democrația, cerând schimbarea Avocatului Poporului în timpul mandatului, pentru că nu-i conveneau deciziile. N-am văzut nicio reacție europeană...“, a spus Val Vâlcu.
„Nu, deși, să știți că, la data aceea am informat și Ombudsmanul European și pe doamna comisar Věra Jourová. Îi scrisesem, că nu era vorba numai de atacuri la adresa mea, dar era și la adresa Curții Constituționale. Chiar asta și sesizam, totuși, ce fel de stat de drept este ăsta, când un premier vorbește așa cum vorbește de două instituții constituționale din Statul Român. Nu am văzut nicio reacție.
A venit, totuși, o reacție de la Comisia de la Veneția exact când s-a produs revocarea, pentru că nimeni nu se aștepta la această succesiune a lucrurilor destul de rapidă“, a spus Renate Weber.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Renate Weber: Volumul de muncă de la CCR nu e normal. Trebuie modificată legislația
„Dar Comisia Europeană din 2012 lămurise lucrurile“, a spus Val Vlâcu.
„Lămurise, ceruse schimbarea legii, schimbare care nu s-a făcut...“, a completat Avocatul Poporului.
„Atrăgea atenția că schimbarea Avocatului Poporului pentru decizii transformă Avocatul Poporului într-o anexă a majorității parlamentare. Nu mai ai nevoie de Avocatul Poporului, că dacă nu convine majorității ... . De exemplu, dumneavoastră vizitați și monitorizați instituții psihiatrice. Păi dacă nu-i convine decizia ministrului Sănătății sau ministrului Culturii, vă schimbă! Lucrul ăsta a fost sesizat de comisie încă din 2012, dar...“, a spus Val Vâlcu.
„Da, că noi am mai avut un precedent de schimbare, de revocare al unui Avocat al Poporului, corect“, a completat Renate Weber.
„Nu numai că nu s-a întâmplat nimic, dar după ce s-a acționat contrar acestei decizii, nu am văzut o reacție. Sunt chitite instituțiile europene pe PSD? Orice derapaj al PSD-ului e sancționat, iar de cealaltă parte pot să facă...?“, a întrebat Val Vâlcu.
„Nu știu ce să vă spun, dar e adevărat că observi la un moment dat, cu o oarecare dezamăgire, că e o dublă măsură care e aplicată“, a replicat Renate Weber.
„Aici faptele sunt clare, nu a intervenit nimeni“, a spus Val Vâlcu.
„Nu! Aici, într-adevăr, CCR a dat o decizie bună în sensul de a argumenta niște lucruri, de a arăta care este relația, că nu e o relație de subordonare între Avocatul Poporului și Parlament. Parlamentul nu are voie să cenzureze activitatea din punctul acesta de vedere“, a spus Renate Weber.
„Instituțiile trebuie să-și limiteze reciproc puterea. Așa e gândită și Constituția“, a adăugat Val Vâlcu.
„Eu de aceea vă spun, că e o Constituție care e bună, mie îmi place să lucrez cu ea și dacă noi am aplica-o în spirit democratic, să știți că lucrurile ar merge foarte bine“, a conchis Renate Weber, Avocatul Poporului.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Revizuirea Constituției. Renate Weber: Aici avem, de fapt, o problemă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News